Curiosul caz al antreprenorilor în șosete

Alexandru Suciu, Arcadie Rusu, Hermina Stănciulescu și Ioana Marchidan: fondatorii Linotip. FOTO: Recorder

Din marile orașe sau din cătunele neștiute ale României se ridică tot mai adesea mici întreprinderi ale unor oameni care nu și-au pierdut încrederea în această țară. Odată cu ei apare o nouă categorie de antreprenori: cei care au curajul să pornească afaceri bazându-se doar pe determinare și creativitate. Cu sprijinul UniCredit Bank, Recorder vă prezintă serialul „Romanian stories“, o colecție de reportaje despre începuturi, nopți nedormite și mari speranțe.

Ziduri pline de afișe care anunță spectacole de dans contemporan. Peste ele, etichete albe pe care sunt ștampilate două cuvinte– SOLD OUT. Pare direcția de scenă de la începutul unei piese de teatru și indiciul ca acțiunea nu s-ar petrece pe la noi. Și chiar se petrece la noi, în centrul Bucureștiului. Dar până ca banda cu SOLD OUT să fie lipită peste afișe au trecut doi ani în care patru oameni au muncit fără întrerupere ca să facă dintr-o nebunie o mică întreprindere. Întreprinderea de dans Linotip. Ne descălțăm și intrăm (așa-i la dans).

În România, dansul contemporan e o prezență mai degrabă neobișnuită. Se întâmplă rar ca oamenii să spună „Dans contemporan? Ah, da…”. Foarte puțini sunt cei care pot asocia dansul contemporan cu vreun nume, cu vreo clădire sau cu vreun spectacol. Spui „dans contemporan“ și apoi nu mai urmează nimic. Gol absolut. Cu aceste piedici în minte, dansatorii și coregrafii Ioana Marchidan și Arcadie Rusu, artistul vizual Hermina Stănciulescu și compozitorul Alexandru Suciu au creat Linotip – Centru Independent Coregrafic. În prezent, Linotip este singurul spațiu din București dedicat dansului contemporan care are o stagiune constantă.

În România, artiștii de dans contemporan sunt percepuți ca niște Don Quijote în lupta cu lipsa de finanțări care să-i ajute să-și pună în scenă spectacolele. Prin urmare, producțiile sunt puține și tot puțini și cei pasionați de această manifestare artistică.

Singurul mod prin care Ministerul Culturii susține dansul contemporan este prin subvențiile oferite de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Contextul finanțărilor publice din România nu ușurează deloc soarta dansatorilor ieșiți din facultățile de coregrafie sau a celor profesioniști. La AFCN, dansul are alocate cele mai mici sume. După regula logică a cererii și a ofertei, publicul de dans contemporan nu prea există. Pare absurd să ai pretenția ca oamenii să vrea să consume ceva cu care nu sunt obișnuiți, n-au mai văzut, n-au mai încercat. Cu toate acestea, artiștii români sunt chemați la festivaluri de-afară și li se propun colaborări cu trupele străine, iar în articolele dedicate dansului, țara noastră e văzută ca un punct de interes pe harta Europei Centrale și de Est. Suntem în mijlocul acestui paradox: avem dansatori/ n-avem dans.

„Noi, de fapt, suntem artiști, nu antreprenori”

La început a fost nevoia și doi artiști care au luat-o și au transformat-o într-o idee. Ioana Marchidan și Arcadie Rusu sunt doi dansatori independenți puși prea des în situația de a nu găsi un spațiu disponibil pentru repetiții sau pentru spectacolele lor. Așa că au început să caute o sală unde aveau de gând să-și instaleze covorul de dans și să-și construiască o companie de dans. Era 2016 când au găsit sala.

Acasă la Linotip, în fosta tipografie a ziarului Universul. FOTO: Recorder

Dacă ajungeai acum vreo opt decenii pe strada Ion Brezoianu, la numărul 23-25 (pe atunci se numea Domnița Anastasia) și pătrundeai în Palatul Universul, dar nu te opreai la scările din marmură ale corpului A, unde erau birourile, ci înaintai către gangul placat cu faianță care ducea în corpul B, ajungeai în clădirea unde se tipăreau ziarele. Acolo era Tipografia. Trebuia doar să urci un etaj și erai deja la intrarea în sala linotipurilor, locul unde ideile ajungeau să fie puse în cuvinte pe hârtie. Astăzi, dacă urmezi exact același traseu – treci de scări, gangul (parțial) acoperit cu faianță, corpul B, etajul 1 – dai de tot de un linotip, de data asta locul unde ideile ajung să fie puse în mișcări de dans pe scenă. Pe ușă scrie tot Linotip, dar cu caractere ludice și colorate și continuă cu explicația „Centru de Dans Independent Coregrafic“. Ioana, Arcadie, Alexandru și Hermina și-au propus să bage termenul acesta uitat într-un service de cuvinte și să-l transforme într-un brand.

În rest, este exact ca în cazul oricărui alt start-up, multă nebunie și mult elan: „Din 2016 și până anul acesta, am adus aici tot ce am avut: investiții personale, investiții în timp, în know-how, în aparatură, am împrumutat de la prieteni, tot ce a fost disponibil am reușit să aducem aici”, ne-a spus Hermina Stanciulescu.

Cele mai grele roluri

Treptat, pentru că și-au dat seama că spațiul găsit putea să primească și alte producții, fondatorii s-au pus de acord să facă din Linotip un centru independent coregrafic – un loc unde dansul contemporan poate fi și învățat, și văzut în filme, și urmărit live, din public. Și-au propus să educe, să creeze o cultură a dansului contemporan și un spațiu care să ofere spectacole de dans într-o stagiune. Și-au dorit ca omul din public să se poată întoarce să revadă sau să recomande creațiile care i-au plăcut.

Când sunt întrebați despre afacerea din spatele brandului Linotip, cei patru fondatori sunt, mai degrabă, stânjeniți să intre în rolul de antreprenori și să își spună povestea. Linotip nu este o afacere cu un plan de business unde profitul e înainte de toate. „Cine se-apucă să facă business cu dans contemporan, trebuie să fie nebun”, spune Arcadie Rusu. Și privindu-i pe acești patru tineri în șosete cum improvizează mici dansuri stând pe scaune – doar pentru a-i distra pe reporterii din fața lor – îți dai seama că, da, sunt un pic nebuni.

Și-apoi, cine ar mai accepta să fie dimineața om de serviciu, la prânz fundraiser, după-amiaza specialist în marketing, seara dansator și noaptea contabil? Toate astea pentru ca Linotip să rămână în picioare. „Nu e nimeni care să vină și să spună: «Uitați spațiul ăsta, nu vă faceți griji de utilități sau de orice altceva, doar fiți creativi și încercați să evoluați. Nu, trebuie să fim de toate, să intrăm într-o grămadă de roluri»”, explică Alex Suciu.

Acum, în jurul celor patru fondatori se coagulează o echipă, care are o regulă peste care ei spun că nu se poate trece – „Niciun coleg nou care să nu fi dansat la cursurile noastre măcar o dată!”. Covorul alb de dans de la Linotip nu e folosit doar de dansatorii profesioniști în spectacolele lor, ci și de amatorii care își doresc să învețe să danseze la cursurile conduse de coregrafi străini sau chiar de Arcadie Rusu sau Ioana Marchidan.

Mica victorie

O vreme, spectatorii au văzut spectacole de dans contemporan pe niște fotolii împrumutate, nu existau banii pentru unele noi. După definiția împrumutului, nu puteau să le păstreze pentru totdeauna, așa că a fost nevoie de o campanie de strângere de fonduri care să acopere costurile scaunelor. Campania s-a terminat cu succes, banii au fost strânși și, în curând, publicul Linotip va vedea spectacole de dans contemporan de pe scaune noi. Pare un lucru mărunt – câteva scaune – și o victorie fără prea mare importanță, dar așa e drumul pe care merg proiectele artistice independente până la a putea spune că trăiesc din ceea ce creează.

„Știu, e o utopie. Lumea moare de foame, n-avem autostrăzi și spitale, dar dacă am gândi cu toții așa, ar trebui să deschidem numai restaurante, pentru că prima nevoie a omului e să mănânce. Dansul contemporan are sens pentru că îi face pe oameni mai conștienți de ei înșiși. Dansul ăsta lucrează cu corpul și cu imaginația fiecăruia.“

Arcadie Rusu, fondator Linotip


Acest articol face parte din proiectul editorial „Romanian stories“, realizat cu sprijinul UniCredit Bank.

Citeste articolul pe recorder.ro

Tags: , , ,