Doina Cornea, simbolul demnității românești: „Nu mai avem josnicul drept de a fi laşi, ipocriţi, fricoşi, corupţi“

Doina Cornea în 1979

România împlinește în curând 100 de ani. Câți protestatari am avut în acest secol? Câți oameni demni, care să-și pună viața în pericol pentru o idee? Câți profesori care să-și piardă catedra, nemaiputând să reziste în tragicul și caraghiosul sistem de educație comunist? Câte mame care să-și pună copiii în bătaia puștii, considerând ca e mai bine așa decât să trăiască cu toții într-o țară capturată? Doina Cornea, care s-a stins în această dimineață la vârsta de 88 de ani, a fost un astfel de român pe care-l întâlnești atât de rar. În acești 100 de ani am avut multe proteste, dar puțini protestatari.

Într-o epocă în care compatrioții ei s-au temut să înfrunte nedreptățile regimului comunist, Doina Cornea trimitea scrisori la Europa Liberă, agăța în gardul curții sale afișe pe care scria „sunt de acord cu muncitorii de la Brașov“, răspândea manifeste. Avea un fel special de a trăi: era „vamaioată“, făcea yoga. Fără să știe, mii de tineri din zilele noastre sunt o prelungire a ceea ce a fost Doina Cornea acum mai bine de 30 de ani.

Mai bine golan…

Doina Cornea, la vârsta de 3 ani, împreună cu tatal ei, Iacob.
Doina Cornea, la vârsta de 3 ani, împreună cu tatal ei, Iacob.

S-a născut la 30 mai 1929, la Brașov. În 1952 a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (secția franceză – italiană). A fost profesoară de franceză la Liceul numărul 1 din Zalău. Din 1959 a profesat la catedra de limba franceză a Universității Babeș-Bolyai. În 1982 a lansat primul apel la Radio Europa Liberă. Un an mai târziu a fost destituită din învățământ.

În 1987 a lipit pe gardul casei sale un afiș de hârtie în care își exprima solidaritatea cu revolta muncitorilor din Brașov. A tradus și distribuit în samizdat în peste 100 de exemplare o carte interzisă de regimul comunist, „Încercarea Labirintului“ de Mircea Eliade.

În 1987 a fost încarcerată timp de o lună pentru că a împărțit manifeste împotriva conducerii României socialiste. În 1990, a făcut parte, timp de o lună, din Consiliul Frontului Salvării Naționale, for de conducere interimară creat după Revoluție. A demisionat la 23 ianuarie 1990 din cauza disensiunilor cu foștii nomenclaturiști comuniști din CFSN.

A fost una din susținătoarele Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, care cerea excluderea din funcțiile publice pentru foștii comuniști și securiști.

S-a solidarizat cu „golanii“ din Piața Universității în primăvara anului 1990 și a susținut că primele alegeri nu au fost libere, întrucât Ion Iliescu nu a era capabil să asigure libertate electorală în 1990. A afirmat că rezultatul acestor alegeri a fost rodul activității Securității FSN-iste.

S-a numărat printre fondatorii Grupului de Dialog Social și ai Alianței Civice. A fost președintele Forului Democratic Antitotalitar din România. A militat pentru unificarea forțelor de dreapta într-opoziție solidă față de FSN.

A susținut public necesitatea scoaterii Partidului România Mare în afara legii pentru atitudini xenofobe, antisemite, antiminoritare. A considerat victoria lui Emil Constantinescu, în 1996, drept „o izbândă asupra forțelor răului“.

A primit numeroase distincții, cele mai importante fiind „Comandor al Legiunii de Onoare“ (Franța, 2000), Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce (2000), Crucea Casei Regale A României (2009).

A fost căsătorită cu avocatul Leontin Iuhas. A avut doi copii, Leontin Horațiu (născut la 14 decembrie 1956) și Adriana (născută la 19 noiembrie 1954, decedată la 9 noiembrie 2016).

Doina Cornea, împreună cu copiii Adriana si Leontin si cu sotul, Leontin Iuhas.
Doina Cornea, împreună cu copiii Adriana și Leontin și cu soțul, Leontin Iuhas.

Doina Cornea despre Ceaușescu
După 1965, ca să fiu dreaptă, la noi a fost o undă de libertate, culminând cu Cehoslovacia. Prin ’68, eu eram foarte mândră că sunt româncă, eram foarte mândră și de Ceaușescu, eram mândră că, uite, eu acuma mă simt o persoană demnă datorită politicii noastre față de Cehoslovacia“.

Doina Cornea despre Silviu Brucan:
Într-o anumită privință îl admir. Este un extraordinar strateg și manipulator politic. După Revoluție, domnul Brucan și-a spus, probabil: «Pentru a scăpa de intelectuali, nu-i mai putem arunca în închisori, ca în anii ’50. Să-i organizăm într-un grup cumințel, pentru a avea liniște până ne vom consolida puterea».

Doina Cornea despre partidele istorice
O spun cu toată convingerea, ar fi fost o nenorocire dacă am fi câștigat în 1990 alegerile. Partidele istorice nu erau încă pregătite să preia puterea. Dacă ar fi preluat puterea, să zicem, domnul Coposu, el era în vânt. Ar fi fost imediat măturat și compromis. În două luni ar fi putut fi răsturnat guvernul său democrat.

Doina Cornea despre copiii ei
Lenontin era singurul om care m-ar fi putut opri să trimit scrisori de protest la Europa Liberă. Dacă el mi-ar fi spus: „mamă, nu mai face prostii, că-mi pui în pericol căsnicia, existența, copiii, tot…“, n-aș mai fi avut curajul să o fac. Dar n-a făcut-o. Pe Ada o știam în siguranță în Franța. Chiar dacă mi-ar fi spus „nu“, n-aș fi ascultat-o.


„Atunci mi-am dat seama că eu trăiesc ca un vierme“

Timp de 24 de ani, între 1959 și 1983, Doina Cornea a lucrat în învățământul superior. Nu participa la serbări comuniste, dar nici nu avea curajul de a spune „nu“. În 1965 și 1972 a mers în Franța la cursuri de vară: „Am văzut că acolo că, indiferent de politică, oamenii pot să protesteze când nu sunt de acord. Atunci mi-am dat seama că eu trăiesc ca un vierme“.

În 1976, fiica ei, Adriana, a plecat la un master în Grenoble (Franța). Trebuia să stea o lună, dar nu s-a mai întors. S-a căsătorit cu un francez și a primit cetățenie franceză.
Pe măsură ce regimul ceaușist a devenit tot mai constrângător, Doina Cornea s-a radicalizat.

Primul ei protest a fost la finalul anilor ’70, când un țăran a căzut cu căruța în râul Someș, pentru că primăria nu înlocuise un parapet rupt. Doina Cornea i-a scris premierului de atunci, Ilie Verdeț, scandalizată de acest accident. La scurt timp a fost montat parapetul. Doina Cornea a prins curaj: „Mi-am spus: uite, tolerează niște proteste, niște critici justificate de natură cetățenească. Socoteam că mă comport așa cum trebuie să se comporte un cetățean“.

Cel dintâi protest politic a fost legat de traducerea pe care a făcut-o cărții lui Paul Goma, „Camera de-alături“, în perioada în care scriitorul era persecutat de autorități.

„Să nu mai repetăm lozinci sterile şi clişee fără conţinut“

Prima scrisoare de protest trimisă la postul de radio Europa Liberă s-a numit „Celor care n-au încetat să gândească“ – un strigăt înspre intelectualii din România socialistă.

Era în august 1982: „Dacă ne privim bine în adâncul sufletului nu vom găsi oare atâtea compromisuri încheiate, atâtea neadevăruri acceptate şi difuzate? (…) Noi, intelectualii de astăzi, asistăm pasivi la o regretabilă pervertire a conștiințelor. (…) Majoritatea concetăţenilor noştri, indiferent de categoria lor socială, nu mai cred decât în situaţie, bani, relaţii şi confort. Mă adresez tuturor celor care mai vor să gândească în ţara aceasta, oameni de bună credinţă care doresc să contribuie, prin efortul lor, la stăvilirea prăbuşirii care ne ameninţă. Mă adresez direct dumneavoastră, colegilor mei, profesori din România… Nu-i mai învăţaţi pe elevi şi pe studenţi lucruri în care nu cred şi în care nu credeţi nici dumneavoastră. Obişnuiţi-i să gândească mai liber, mai curajos, mai conştient, mai generos! Ştim doar că nu se poate crea ceva decât în condiţii de adevăr şi de sinceritate interioară, şi totuşi nu facem nimic în acest sens! De multe ori, nimeni nu ne obligă la aberaţii ideologice la care, din păcate, ajungem din ce în ce mai des. Să nu mai repetăm lozinci sterile şi clişee fără conţinut!”.

Scrisori în jucării

Fiica sa, Adriana, a fost cea care a dus această scrisoarea la Radio Europa Liberă. Pentru asta, Adriana a fost declarata persona non grata în România. În 1983, Doina Cornea a fost exclusă din învățământ şi pusă sub controlul strict al Securităţii. I s-a întocmit un dosar, a primit un număr și un nume conspirativ „Diana“.

Doina Cornea alături de sotul. Fotografie facuta de Cohen Stork, ambasadorul Olandei în România, in anul 1988.
Doina Cornea alături de sotul. Fotografie facuta de Cohen Stork, ambasadorul Olandei în România, in anul 1988.

Doina Cornea a continuat să trimită scrisori la Radio Europa Liberă, prin intermediul unor cetățeni străini care vizitau România. Le ascundea în pastă de dinți sau în jucării. Uneori îi trimitea fiicei ei texte prin poștă, între două vederi lipite între ele ca să pară o singură vedere. Erau texte împotriva demolării satelor, împotriva încălcării drepturilor omului și împotriva persecuțiilor din Republica Socialistă România.

În 1987, Doina Cornea a început să-i trimită scrisori lui Nicolae Ceauşescu (citite şi la Europa Liberă), în care îi vorbea despre degradarea sistemului de învăţământ:

„Învăţământul actual nu e întemeiat pe ideea de adevăr şi pe valori morale reale, ci pe norme politice. Li se vorbeşte elevilor până la refuz de «morala comunistă» şi de «morala socialistă». (…) În ce priveşte scopul, aş menţiona că învăţământul nu trebuie să devină un sistem de manipulare a conştiinţelor în scopuri politice“.

Arestul, bătaia, supravegherea

Fotografie din dosarul de urmărire al Securității. Doina Cornea, în fața casei, împreună cu fiul ei și cu Pascal Delumeau,secretar al Ambasadei Franței din România.
Fotografie din dosarul de urmărire al Securității. Doina Cornea, în fața casei, împreună cu fiul ei și cu Pascal Delumeau, secretar al Ambasadei Franței din România.

La finalul anului 1987 a fost arestată pentru cinci săptămâni. Împreună cu ea, și fiul ei, Leontin, cel care multiplicase manuscrise și răspândise manifeste. A urmat detenția: Doina Cornea făcea yoga în celulă, pentru relaxare. La anchete, gardienii o trimiteau „în a mamei“, dar n-au bătut-o niciodată.

Au bătut-o însă milițienii din fața casei ei, milițieni care aveau misiunea să vadă cine intră și cine iese de la Doina Corena. Începând cu 1988 i s-a impus un regim de arest la domiciliu. Pentru o mai bună supraveghere, strada pe care locuia Doina Cornea a fost izolată: la un capăt un semn rutier cu accesul interizs, la celălalt capăt – un șanț transversal și un marcaj: drum în lucru. Șanțul a rămas până la Revoluție, fără să lucreze cineva.

Strada pe care se afla casa Doinei Cornea a fost blocata la ambele capete prin semne de circulatie si lucrari de amenajare

La 23 august 1988, Doina Cornea îi adresează o nouă scrisoare lui Ceauşescu, text cunoscut şi ca „scrisoarea de la 23 august”. Doina Cornea are curajul să-i scrie lui Ceauşescu că prin politica sa riscă viitorul ţării şi integritatea fizică, morală şi spirituală a populaţiei şi îi cere: „Fie să renunţaţi, împreună cu nomenclatura care vă susţine, la conducerea ţării, fie să procedaţi la introducerea unor reforme, începând cu principiul pluralismului democratic […] Ar fi nedrept dacă aţi răspunde prin forţă şi represiune”.

Scrisoare este un fel de program politic, în care Doina Cornea cere orientarea politicii externe spre Occident, admiterea pluralismului politic şi de idei, reorientarea societăţii pe baze religioase, reformarea instituţiilor statului, oprirea cultului personalităţii, descentralizarea economiei, înfiinţarea de magazine de cartier care să asigure aprovizionarea completă a cetăţenilor cu produse alimentare de bază, oprirea demolării satelor.

„În virtutea cărui articol de lege am fost lovită?“

În primăvara lui 1989, Doina Cornea îi adresează din nou o scrisoare lui Ceauşescu pentru a-i semnala abuzurile la care a fost supusă.

„Ca simplă cetăţeană, v-am adresat, în ultimii doi ani, trei scrisori. Drept răspuns, mi s-a pus Miliția în poartă şi, fără a primi vreo decizie oficială, m-am văzut arestată la domiciliu. Drept să spun, este un mod ciudat de a răspunde unor scrisori adresate în termeni civilizaţi. […] În virtutea cărui articol de lege am fost lovită şi pălmuită la Securitate şi la Miliţie? În virtutea cărei legi ne este tăiat telefonul, iar corespondenţa strict controlată şi aproape în întregime confiscată? În virtutea cărei legi tot ce se vorbeşte în casă este ascultat şi consemant de Securitate? În virtutea cărei legi sunt împiedicaţi să intre la noi: prieteni, cunoştinţe sau rude apropiate? În virtutea cărei legi sunt împiedicată să asist la liturghia de duminică în sânul micii comunităţi greco-catolice? Cum a fost posibil să fie reţinută timp de o oră şi supusă unui interogatoriu, o tânără necunoscută şi căreia am îndrăznit să-i cer un chibrit, în cimitir, pentru a aprinde o lumânare?“.

În 1989, în „Scrisoare adresată fiicei mele”, Doina Cornea dezvăluie momentele dificile prin care trece, aflându-se în arest la domiciliu. „De multe ori nu ni se dă voie să ieşim să ne cumpărăm pâine. Stăm zile în şir fără pâine şi fără alimente adecvate (fructe, legume). Noroc cu măcrișul din grădină. Când mi se dă voie să ies, sunt agresată de câte un securist care se dă drept «un muncitor revoltat împotriva mea». Astfel am fost scuipată de mai multe ori în plină faţă, îmbrâncită, trasă de haine, apucată de obraz”.

Doina Cornea mai povesteşte cum a fost bătută cu pumnii şi cu picioarele în propria curte de un miliţian, doar pentru că a vrut să plece la magazin să-şi cumpere pâine. Securitatea motiva arestul la domiciliu şi paza din faţa casei spunând că o protejează pe Doina Cornea de furia populaţiei revoltate.

În iulie 1989, Doina Cornea este chemată la o conferinţă desfăşurată la Consiliul Europei. Nu i se permite să meargă. În toamna lui 1989, Doina Cornea scrie o scrisoare adresată „guvernelor tuturor ţărilor civilizate”, text citit la Europa Liberă.

„Profunda disperare ce a cuprins poporul român mă determină să mă adresez tuturor guvernelor ţărilor civilizate, pentru a le cere ajutorul. (…) La ora actuală, românii se află într-unul dintre cele mai tragice momente ale istoriei lor. Răul a luat forma monstruoasă a unei cumplite dictaturi de familie susţinută de un grup tot mai numeros de complici ignoranţi şi corupţi. Conjur toate guvernele ţărilor civilizate, care se străduiesc să clădească o Europă fericită şi unită, să nu uite de poporul român!”.

„Nu vă lăsaţi înşelaţi! Vi se fură Revoluţia prin metode odioase“

Doina Cornea, alături de Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, și Petre Popescu, în studioul TVR, în zilele Revoluției din 1989
Doina Cornea, alături de Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, și Petre Popescu, în studioul TVR, în zilele Revoluției din 1989

Pe 26 decembrie 1989, Doina Cornea apare la Televiziunea Română Liberă şi afirmă că „jertfa celor tineri ne obligă pe toţi la o schimbare radicală de atitudine şi de mentalitate. Nu mai avem josnicul drept de a fi laşi, ipocriţi, fricoşi, corupţi, gata de compromisuri morale, biruiţi de ispita puterii folosite în scopuri meschine! Puterea va trebui înţeleasă ca act de slujire şi nicidecum ca mijloc de căpătuire”.

Doina Cornea a povestit ulterior că, înainte de intrarea în emisie, Silviu Brucan încerca să-i sugereze ce ar trebui să spună „Aşadar, aşa înţelegea Frontul Salvării Naţionale libertatea cuvântului”.

Într-un interviu pentru ziarul francez „Liberation”, Doina Cornea îşi motiva demisia din Frontul Salvării Naționale: „Încă de la primul meu contact cu Consiliul am declarat la Televiziune că, atunci când îmi voi da seama că Frontul devine un organism politic, voi demisiona. Nu am făcut niciodată parte dintr-un partid politic şi nu doresc să fac nici de acum înainte. Cu atât mai puţin doresc să figurez într-un organism politic în care puterea executivă este în mâna unor personalităţi care au jucat în trecut un rol important în Partidul Comunist. Am fost cooptată în Consiliu fără să mi se ceară consimţământul, ceea ce a trezit de la început o îndoială în mine“.

Pe parcursul lui 1990, Doina Cornea i-a adresat mai multe scrisori lui Ion Iliescu, criticându-l pentru că duce mai departe structurile fostului Partid Comunist şi că pune pe picioare un sistem în care favorizaţii vechiului regim îşi păstrează privilegiile. Doina Cornea a continuat, prin discursurile ţinute în apariţiile publice, să critice regimul Iliescu: „Nu vă lăsaţi înşelaţi! Vi se fură Revoluţia prin metode odioase“

A susţinut intens fenomenul Piaţa Universităţii, inclusiv în întâlniri cu lideri europeni din acea perioadă. „Ca urmare a intervenţiilor mele au venit la Bucureşti mai mulţi demnitari din Occident”. A primit din partea studenţilor din Piaţa Universității o diplomă de „golan de onoare”. Doina Cornea era acuzată în presa FSN-istă că vrea să-l readucă pe Rege în ţară.

Disidența nu se răsplătește cu bani

După Revoluție a fost denigrată. Între altele, un ziar din Cluj, oficios al FSN-ului, a publicat mărturiile unei femei de serviciu de la Universitatea Babeș Bolyai care afirma că Doina Cornea ținea niște cursuri mizerabile.

Din 2009, sănătatea tot mai precară nu i-a mai permis Doinei Cornea să fie prezentă în viața publică. În ultimii ani a dus un trai retras, la Cluj-Napoca, în casa care cândva era înconjurată de securiști.

Într-un timp în care mulți au cerut recompense financiare pentru suferințele din comunism și de la Revoluție, Doina Cornea nu a cerut niciodată nimic pentru actele sale de disidență. A fost darul ei pentru România de azi.

„M-a ferit Dumnezeu. N-am dat niciodată înapoi, asta e adevărat. Dar mare lucru n-am făcut!“

Finalul anilor 90: Doina Cornea și cei doi nepoți ai săi

URMĂRIȚI AICI DOCUMENTARUL „DEZASTRUL ROȘU“, REALIZAT ÎN 1988 DE O ECHIPĂ DE JURNALIȘTI DIN BELGIA DESPRE LUPTA DOINEI CORNEA CU SISTEMUL COMUNIST

Citeste articolul pe recorder.ro

Tags: