ROMÂNII CARE TRĂIESC ÎN STRĂINĂTATE SUNT CERȘETORI

Semnează și tu petiția împotriva acestor oameni!!!

Corneliu Vadim Tudor, tribunul renegat de simpatizanții săi în urma susținerii lui Victor Ponta în turul doi al alegerilor Prezidențiale și Miron Cozma, fostul ”Luceafăr”, actual băgător de seamă pe la televiziuni au avut o ieșire violentă zilele trecute împotriva românilor din Diaspora, pe care i-au insultat, prin etichetări ieftine și i-au acuzat că și-au vândut votul.

 

foto: gazetaromaneasca.com
foto: gazetaromaneasca.com

După atacurile josnice ale unor membri PSD la adresă românilor care trăiesc în afara granițelor țării, în urma eșecului din alegerile Prezidențiale (nr. material pe care-l puteți citi AICI), invitați la televiziunea lui Sebastian Ghiță, RTV, Vadim și Cozma au reușit să ofere, încă odată, un show grotesc, condimentat cu tot felul de elucubrații și acuze la adresa noului Președinte ales, Klaus Iohannis și a românilor din Diasporă.

Astfel, după l-a acuzat pe Iohannis că i-a furat sloganul, prezentând o carte de vizită pe care era scris. „Veniți cu noi să ne luăm țara înapoi.”, într-un delir total, Miron Cozma a adăugat:

„ROMÂNII CARE TRĂIESC ÎN STRĂINĂTATE SUNT CERȘETORI. Să nu vină ei să ne stabilească preşedintele. Iohannis nu e român şi nu e ortodox. Mie nu mi-e frică! În Italia s-a dat pentru un vot pentru Iohannis 40 de euro. 20 de Euro la intrarea în secţia de vot şi 20 de euro la ieşire. (…) Mie ca român niciodată n-o să-mi stabilească destinul 400.000 de români, din care 200.000 sunt cerşetori… (…) Să vină-n ţară, să sufere ca şi noi, nu să stea afară”

În același ton, Vadim nu s-a lăsat mai prejos, acestă declarând:

„Țara mea e pe mâna unui handicapat, unui neamț de mâna a doua. Sunt revoltat. (…) Iohannis a fost susţinut de Germania. Eu nu pot să trec peste străbunii mei morţi în cele două războaie mondiale. Angela asta să se ducă să stea la cratiţă şi să ne lase. NE ALEG NOUĂ PREȘEDINTELE CĂPȘUNARII? Să-l ia la ei dacă îl vor.”

Instigare la discriminare și ură

În răspuns la gravele acuzații aduse de cei doi, un grup de români din Diasporă, au creat o petiție adresată CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în vederea sancționării ieșirilor necontrolate a celor două persoane… publice.

Pentru persoanele interesate să semneze această petiție, puteți face click pe link-ul de mai jos:

PETIȚIE:

Click AICI pentru a semna petiția „Taxeaza-i ! Corneliu Vadim Tudor si Miron Cozma instiga la discriminare si ura” 

 

 Mesaj pentru cititori:
Așteptăm cu mare interes mesajele și comentariile Dumneavoastră pentru a afla ceea ce vă place sau nu și pentru a afla ce tip de conținut vă doriți pe viitor. Avem nevoie de opiniile, de like-urile și de share-urile voastre pentru a putea evolua și deveni partenerul Dumneavoastră media. 
Vă mulțumim!