www.g4media | Cine este Marilen Pirtea, rectorul-parlamentar în discuții pentru a deveni ministru al Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David – Edupedu.ro
Marilen Pirtea, rectorul care potrivit surselor Edupedu.ro a primit deja propunerea de a fi ministru al Educației și Cercetării după demisia lui Daniel David, este, ca și acesta, rector universitar, dar, spre deosebire de predecesorul lui, este și politician. Aflat la al patrulea mandat de rector al Universității de Vest din Timișoara, mult peste limita „teoretică” de două mandate permisă de legislație, Pirtea face parte din categoria rectorilor-parlamentari: se află la al treilea mandat de deputat din partea Partidului Național Liberal, scrie Edupedu.ro.