Prețurile benzinei și motorinei se mențin luni, 24 august, la cele similare din zilele precedente. Cel mai mic preț pentru un litru de benzină este înregistrat în județul Sibiu, unde șoferii plătesc 9,48 de lei.
35 de voluntari au participat, sâmbătă, 22 august, la o acțiune de ecologizare a malurilor pârâului Dâmbu din Ploiești. În aproximativ patru ore au fost strânși circa 70 de saci de deșeuri. Acțiunea face parte din „Sezonul Comunitar 2026”, proiect derulat de Asociația Ploiești pentru oameni. Acțiunea de voluntariat s-a desfășurat sâmbătă, între orele 09:00 Articolul Ce au găsit voluntarii pe malul Dâmbului din Ploiești. Au umplut 70 de saci…
După soluționarea contestațiilor, promovarea la Bacalaureatul din august 2026 a ajuns în județul Cluj la 44,4%, față de 41,7% inițial. Județul s-a clasat pe locul al treilea la nivel național, după Caraș-Severin și Brașov, depășind media țării, de 36,9%. La examen s-au prezentat 746 dintre cei 876 de candidați înscriși, relatează Monitorul de Cluj.
Prețurile de referință la gaze naturale în Europa vor trebui să crească peste pragul de 100 de euro pentru megawatt-oră în luna decembrie, astfel încât țările europene să își poată reface stocurile până la un nivel care să le permită să treacă peste iarnă, potrivit analiștilor băncii americane Goldman Sachs Group Inc., transmite agenția de […]
Oficialii Petrotel Lukoil au confirmat decizia de a intra în insolvență, într-un răspuns exclusiv pentru Mediafax, după ce vineri a publicat o notă internă obținută în exclusivitate conform căreia conducerea rafinăriei de la Ploiești lua în calcul declanșarea procedurii, singura măsură care poate salva rafinăria., care poate și va proteja societatea și, ca atare, va oferi protecția și răgazul necesar pentru relansarea activității.
Termenul-limită pentru finanțarea prin PNRR a marilor proiecte rutiere se apropie, iar România nu va reuși să închidă toate lucrările aflate pe lista ultimelor investiții finanțate prin acest mecanism, arată o analiză Euronews. Din cei 132,4 kilometri de autostradă rămași în execuție, doar 45,9 kilometri ar urma să fie finalizați până la 31 august, în […]
Primăria Timișoara continuă lupta cu ambrozia în august și septembrie. Poliția Locală a făcut deja 170 de verificări și a dat 110 amenzi, în valoare de 33.000 de lei, pentru terenuri neîngrijite.
Embedd, un startup deep tech fondat la Londra de trei antreprenori ucraineni, a atras o finanțare pre-seed de 2,7 milioane de dolari. Runda a fost condusă de Seedcamp, iar printre investitori se...