Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, afirmă că securitatea cibernetică nu e nici glumă, nici la "și altele" iar în cazul ANCPI, este în întregime responsabilitatea instituției și a conducerii sale să izoleze vulnerabilitățile, să le rezolve cât mai repede. El precizează că ANCPI a comunicat deja că se lucrează cu celeritate, împreună cu alte instituții, la restaurarea deplină și sigură a tuturor serviciilor publice aferente și sistemul trebuie să…
Ministerul Muncii nu a fost citat marți de Curtea de Apel București, care a judecat în doar câteva ore de la depunere cererea sindicaliștilor Sanitas de suspendare a legii salarizării, a declarat pentru G4Media ministrul Dragoș Pîslaru. Este a doua oară în câteva săptămâni când o instanță are această conduită, după ce Tribunalul Ilfov a […]
Donald Trump vrea să introducă noi tarife de 10-12,5% pentru importurile din 60 de țări, în condițiile în care actualele tarife, introduse la începutul anului, expiră vineri.
În prima manșă din turul II preliminar al Champions League, Universitatea Craiova se va duela campioana Bulgariei, Levski Sofia, în deplasare, pe arena „Georgi Asparuhov”, mâine, de la ora 20.30. Campioana României va fi lipsită la meciul din deplasare de atacantul palestinian Assad Al Hamlawi, accidentat, în timp ce Mihnea Rădulescu nu a fost trecut […]
Potrivit Agerpres, lucrările executate de Makyol pe tronsonul Boița–Avrig al A13 au ajuns la 17,19%, iar pe Avrig–Arpașu de Jos la aproximativ 40%. Contractele însumează 3,43 miliarde de lei fără TVA, prin Programul Transport 2021–2027. Autostrada, lungă de 68 km, ar trebui finalizată în 2028.
CFR a semnat două contracte ce vizează modernizarea semnalizării feroviare pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Cluj și Timișoara, precum și realizarea centralizărilor electronice în șase stații de cale ferată din Cluj, transmite Mediafax. Durata proiectării și execuției lucrărilor este de 30 de luni. Suma totală a contractelor este de 957 de milioane de […]
Surse judiciare susțin că procurorii Parchetului European (EPPO), instituție condusă de Laura Codruța Kövesi, efectuează marți percheziții la Consiliul Județean Ilfov, condus de Hubert Thuma, și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, aflat în subordinea administrației județene.
Un grup de 30 de adolescenți între 14-17 ani, participanți la tabăra de educație juridică pe care asociația VeDem Just fondată de fostul judecător Cristi Danileț, o organizează săptămâna aceasta în Băile 1 Mai, au ascultat în prima zi a taberei mărturiile impresionante ale unor foști consumatori de droguri, relatează Bihoreanul. „Noi am disprețuit orice […]
Sindicatul Unit TAROM (SUT) solicită ministrului interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, declanșarea procedurii de revocare a actualului Consiliu de Administrație al companiei și organizarea unei noi proceduri de selecție în baza OUG privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu criterii care să asigure expertiză reală în aviație civilă, dar și evaluarea modului în care actualii administratori și-au îndeplinit indicatorii de performanță din contractele de mandat, relatează Agerpres.
În ciuda ploilor, Dunărea este la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani. Autoritățile introduc restricții la irigații și fac apel la economisirea apei. Producția de electricitate a scăzut, iar autoritățile fac eforturi pentru a asigura apa de răcire pentru centrala nucleară de la Cernavodă.