Piața muncii din SUA a pierdut 23.000 de posturi în iulie, deși analiștii anticipau 100.000 de angajări, relatează Business Magazin. Datele oficiale indică și revizuirea în scădere a cifrelor pentru mai și iunie, cu 103.000 de locuri cumulativ. Șomajul a coborât la 4,1%, pe fondul reducerii forței de muncă, nu al creșterii ocupării.
Nicușor Dan retrimite Parlamentului legea privind intervenția în cazul urșilor și cere reguli mai stricte pentru recoltare, monitorizarea în timp real a exemplarelor și protejarea femelelor cu pui. Președintele contestă și aplicarea automată a acelorași cote în 2026 și 2027.
Elon Musk a lansat un atac dur la adresa candidatei ecologiste la alegerile prezidențiale din Franța, Marine Tondelier, după ce aceasta a cerut ca autoritățile franceze să poată suspenda rețeaua X în timpul campaniilor electorale în cazul unor ingerințe străine.
Guvernul a aprobat vineri un proiect de hotărâre prin care se menține eliberarea gratuită a primei cărți electronice de identitate, pe întreaga durată a implementării programului, utilizând sumele alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), transmite Agerpres.
Avocații influencerilor Andrew și Tristan Tate au cerut vineri unui judecător american să-i elibereze pe cauțiune din închisoarea unde sunt deținuți la Miami, în timp ce aceștia încearcă să zădărnicească eforturile guvernului britanic de a obține extrădarea lor pentru a fi judecați în urma unor acuzații de viol, agresiune și facilitarea traficului de ființe umane pentru exploatare sexuală, relatează vineri Reuters.
Debitul Dunării la intrarea în România a ajuns la 1.400 de metri cubi pe secundă, cea mai mică valoare înregistrată până acum, iar la Cernavodă nivelul apei a scăzut cu doi centimetri, potrivit Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR).
Guvernul a constituit unui portofoliu de rezervă, constituit din proiecte ”mature și conforme”, în vederea gestionării riscului de neîndeplinire a jaloanelor și țintelor aferente cererilor de Plată nr. 5 și 6 din PNRR. Acest fond de rezervă are rolul de a sprijini îndeplinirea țintelor asumate prin PNRR și de a preveni penalități în situația în care anumite proiecte din portofoliul activ nu mai pot contribui la realizarea indicatorilor.
Compania energetică germană RWE a anunțat că va abandona proiectele sale de parcuri eoliene offshore din SUA, după ce a ajuns la un acord de plată de 1,2 miliarde de dolari (892 de milioane de lire sterline) cu Departamentul de Interne (DoI) al președintelui Donald Trump
Unirea Slobozia și CS Gloria Bistrița se întâlnesc vineri, de la ora 18:00, pe stadionul 1 Mai, în partida care deschide etapa a doua din Liga 2. După 33 de minute, scorul este 0-0. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui King, care a scăpat singur cu portarul, dar a șutat pe lângă poartă, relatează ProSport.
Teheranul a stabilit un calendar de negocieri de lungă durată, menit să-l țină pe Donald Trump implicat în conflictul cu Iranul până la alegerile de la jumătatea mandatului, în speranța de a-i provoca președinției sale aceeași lovitură devastatoare pe care a suferit-o Jimmy Carter în urma crizei ostaticilor de la ambasada SUA din perioada 1979-1981, notează The Guardian.