Apa furnizată în această perioadă în municipiul Pitești și în localitățile din jurul acestuia are o concentrație ridicată de mangan, după ce nivelul apei din lacul Budeasa, folosit drept sursă de alimentare, a scăzut mult.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume în condițiile în care deține active de 2.300 miliarde de dolari, a raportat miercuri un profit record, de 1.750 miliarde de coroane norvegiene (184,30 miliarde de dolari), în primul semestru din 2026, pe fondul avansului acțiunilor companiilor tehnologice, transmite Reuters
Inflația anuală din Statele Unite a coborât în iulie la 3,4%, de la 3,5% în luna anterioară, în timp ce prețurile de consum au crescut lunar cu 0,1%. Energia s-a scumpit cu 14,7% într-un an, iar alimentele cu 3%. Nivelul rămâne peste obiectivul de 2% al Fed, potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro).
FCSB va juca împotriva FC Botoșani sâmbătă, 15 august, de la 21:30, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, după ce varianta Târgoviște a fost abandonată. Biletele costă între 30 și 100 de lei. Potrivit Fanatik — Fotbal, suporterii au criticat tarifele și rezultatele recente, unii anunțând că vor boicota meciurile de acasă.
Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a criticat miercuri, în direct la Digi24, politica de reducere accelerată a capacităților pe cărbune. Oficialul susține că România riscă să se confrunte cu probleme tot mai mari în asigurarea energiei și a subliniat că menținerea unor grupuri pe cărbune în funcțiune este necesară pentru siguranța Sistemului Energetic Național până la dezvoltarea unor noi capacități de producție. „Până nu vom face reactoarele 3…
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, printr-un comunicat de presă, că un incendiu minor de vegetație a izbucnit lângă gardul exterior al Ambasadei României din Berna. Flăcările au fost stinse rapid de personalul ambasadei înainte de sosirea pompierilor dar, cu toate acestea, date fiind circumstanțele în care s-au produs, poliția investighează incidentul. „Ministerul Afacerilor Externe confirmă […]
Reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA au anunțat că trei obstacole au fost descoperite, miercuri, pe calea ferată Constanța – Mangalia, în trei puncte diferite, printre acestea aflându-se traverse și o bornă hectometrică. Acestea au fost îndepărtate înainte de trecerea trenului care plecase din Mangalia spre Constanța. Circulația trenurilor nu a fost afectată în urma acestui incident.
O profesoară, în vârstă de 48 de ani, a fost bătută de părinții unui elev, în localitatea Pătroaia-Vale, județul Dâmbovița. Conflictul ar fi pornit de la o neînțelegere dintre cadrul didactic și fiul celor doi. În timpul incidentului, două minore în vârstă de 7 ani și 8 ani au fost rănite. Incidentul s-a produs pe Articolul Profesoară bătută de părinții unui elev în Dâmbovița. Agresorii au fost arestați preventiv apare…
Președintele Nicușor Dan a solicitat Parlamentului reexaminarea actului normativ care permite modificarea limitelor unor arii naturale protejate în vederea finalizării proiectelor hidroenergetice începute înainte de 29 iunie 2007. Demersul Administrației Prezidențiale vine la scurt timp după ce Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate formulată în noiembrie 2025, stabilind că legea este constituțională în raport […]