Accident la o nuntă în Bihor. Aruncat în sus de prieteni, mirele a căzut şi şi-a fracturat coloana VIDEO

Incidentul s-a produs vineri seară, puţin înainte de ora 21, la sala de evenimente Castello din staţiunea Băile Felix. Aflat pe ringul de dans împreună cu mesenii, proaspătul însurăţel a fost ridicat de prieteni şi aruncat în sus. Prima dată, amicii l-au prins, însă a doua oară sărbătoritul le-a scăpat, iar tânărul a căzut pe spate, după cum scrie bihorjust.ro.
În loc să-l lase jos şi să cheme echipajul medical de urgenţă, nuntaşii l-au ridicat şi l-au aşezat pe scaun, îngreunându-i starea. Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor şi transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă din Oradea.
„Pacientul are fractură de coloană. Evoluţia îi este uşor favorabilă. Se află internat la Secţia de neurochirurgie şi în cursul zilei de luni va fi supus unor noi investigaţii medicale”, a declarat, pentru adevarul.ro, managerul Spitalului, dr. Lucia Daina. 
Imobilizat la pat, tânărul nu exclude să-i dea în judecată pe invitaţii care i-au stricat petrecerea. “Am luat legătura cu un avocat, însă mă gândesc pe mai departe ce voi face”, a spus Liviu.
Petrecerea a continuat, însă, şi după incident, invitaţii fiind întreţinuţi de mireasă şi rudele celor doi miri.
Momentul în care mirele este scăpat din mâini de nuntaşi. Sursa video: bihorjust.ro

Vă recomandăm şi: 

 

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro