Ancheta rusă: raportul lui Mueller a devenit public. Trump s-a temut că procurorul special poate provoca „sfârşitul mandatului său“

Întins pe 448 de pagini, raportul conţine numeroase editări pe care Departamentul Justiţiei le-a considerat necesare în baza legii privind protejarea unor informaţii destinate unui mare juriu, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Într-una din primele reacţii, echipa de avocaţi a lui Donald Trump a proclamat o „victorie totală pentru preşedinte“.

„Raportul evidenţiază ceea ce noi am argumentat de la bun început – că nu există complicitate – că nu există obstrucţie. După 17 luni de investigaţie, mărturii de la circa 500 de martori, emiterea a 2.800 de citaţii, punerea în executare a aproape 500 de mandate de percheziţie, raiduri în zorii zilei, examinarea a peste 1,4 milioane de pagini de documente şi cooperarea fără precedent a preşedintelui, este clar că nu a existat nicio încălcare a legii“, au declarat avocaţii Rudy Giuliani, Jay Sekulow, Jane Raskin şi Martin Raskin, într-un comunicat citat de Reuters şi preluat de Agerpres în pagina electronică.

La rândul său, Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane din Senat, a declarat că „naţiunea este norocoasă să aibă un lider experimentat ca Bill Barr în funcţie pentru a garanta maxima transparenţă posibilă, protejând în acelaşi timp cu grijă material clasificat“.

Înainte de publicarea raportului, în variană cenzurată, procurorul general William Barr l-a…
Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro