Comandantul Spitalului Militar Piteşti despre anti-vaccinişti: „Credeţi că numai în România zic că le vor creşte solzi?“

Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, colonel medic Tudor Gheorghe, comandantul Spitalului Millitar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” din Piteşti vorbeşte despre ce a însemnat pandemia de COVID-19 pentru unitate, despre ce înseamnă să manageriezi un astfel de spital în cea mai grea perioadă pe care a traversat-o de la înfiinţare, una plină de necunoscute şi provocări, despre cum a evoluat ritmul vaccinării, despre scepticism în faţa virusului şi imunizării şi, mai ales, despre cât timp ne vom confrunta cu acest coronavirus. 
Adevărul: Ce a însemnat începutul pandemiei pentru Spitalului Militar de Urgenţă Dr. Ion Jianu? Vă confruntaţi cu o situaţie necunoscută până atunci. Care a fost senzaţia când aţi aflat cu ce virus urmează să luptaţi?
Colonel medic Tudor Gheorghe: Aşa cum s-a întâmplat peste tot, am trecut şi noi prin aceleaşi temeri. Nu ştiam despre virus mai nimic, decât din prezentările de la televizor, din materialele pe care le mai citisem. Vedeam că în anumite ţări deja făcea ravagii, numai că nu-ţi venea să crezi că există aşa ceva. Dar a venit momentul când a ajuns şi în România şi a trebuit să-l confruntăm. Mi-aduc aminte că primul caz pe care l-am avut aici a fost unul foarte grav, cu pneumonie care cuprinsese în totalitate ambii plămâni, şi când vezi pentru prima dată aşa ceva… Mi-amintesc că ne-am adunat mai mulţi acolo, la tomograf şi nu ne venea să credem că poate să arate într-un asemenea fel.

„Marea provocare a fost asigurarea circuitelelor”

– Personalul cum a reacţionat? Au fost spitale în care mai mulţi angajaţi au ameninţat cu demisia cînd au aflat că în unitate vor ajunge bolnavi COVID. Reacţia angajaţilor Spitalului Militar care a fost?
N-a fost o reacţie de negare sau de fugă. Toată lumea şi-a făcut datoria ca şi până atunci. Era un alt tip de boală şi normal că l-am tratat ca pe un alt tip de boală. A fost greu să adaptăm spitalul la noile condiţii. Adică mă refer la circuite epidemiologice, la modificări de triaj. Era necesar un triaj de la intrarea în spital după care pacienţii aceştia aveau nevoie de circuite separate. Personalul era împărţit în două: personal care credea în existenţa virusului şi personal care îl bagateliza: “Lasă că-i afectează mai mult pe vârstnici, noi suntem tineri, trecem peste… Au fost nişte provocări, dar marea provocarea a fost, ca şi în cazul altor spitale asigurarea circuitelelor. Majoritatea spitalelor din România sunt spitale vechi şi este foarte greu să adaptezi nişte circuite care să respecte, într-adevăr, normele epidemiologice.
– Cu materialele sanitare cum aţi stat? Aţi avut de la început suficiente măşti, halate, dezinfectanţi?
N-am fost nici noi ocoliţi de probleme. Vă aduceţi aminte că în perioada de început a fost o criză şi chiar dacă aveai bani, nu aveai de unde să le cumperi. Deci, a fost o perioadă destul de grea, dar am simţit atunci şi sprijinul autorităţilor noastre şi al Direcţiei Medicale, a MAPN, care au fost alături de noi şi ne-au ajutat, în aşa fel încât să putem să începem să derulăm nişte contracte. Am primit şi de la ei, prin Direcţia Medicală, o parte dintre materiale.
– Ce s-a întâmplat cu atitudinea pacienţilor cu alte boli după diagnosticarea, aici, a primului pacient cu COVID-19? 
Când ne-am confruntat cu primul caz era în vigoare un protocol, cu triaj, cu norme epidemiologice, cu separarea celor care se adresau spitalului pentru alte probleme decât COVID. La început a fost destul de greu pentru că pacienţii veneau în număr mare pentru alte probleme, mulţi nu credeau că există COVID, după care a fost o perioadă în care pacienţii s-au speriat, pur şi simplu au avut impresia că în spitale există focare, mai ales că mass media prezenta în spital nu ştiu ce focar şi atunci ei s-au cam speriat şi au început să nu prea mai vină, să nu se mai adreseze spitalului.
– A scăzut adresabilitatea?
Categoric, da, a scăzut adresabilitatea pentru pacienţii cu alte afecţiuni. Dar a crescut adresabilitatea pe pacienţii cu afecţiuni de tip COVID. Acum vă daţi seama că la cea mai mică răceală, la cel mai mic simptom, veneau în număr mare… Noi nu am fost spital COVID. Rolul nostru era de a-i identifica. În momentul în care erau diagnosticaţi cu COVID-19, erau transferaţi către spitalele dedicate. Problema a fost că la un moment dat nu mai erau locuri şi atunci – ştiţi că era metodologia de supraveghere – spitalul respectiv trebuia să păstreze pacientul COVID până când se găsea un loc. Şi am avut cazuri în care au stat în staţionare o perioadă, până când le-am găsit loc.
– Care a fost cazul care v-a impresionat cel mai tare? V-a tulburat în mod deosebit situaţia vreunui pacient?
Au fost două cazuri: un caz al unui tânăr care a fost transferat la Spitalul ROL 2, în Bucureşti – un caz destul de grav, dar care până la urmă a fost salvat. Alt caz a fost cel al unui bărbat pe care l-am identificat cu COVID şi care nu voia, pur şi simplu, să meargă, la spitalul dedicat. Avea, într-adevăr, o formă mai uşoară, dar atunci erau în vigoare acele norme care prevedeau că pacienţii Covid trebuie, obligatoriu, internaţi, aşa că a trebuit să apelăm la Jandarmerie. Au venit jandarmii şi l-au luat.
– Venise la un control de rutină şi a aflat aici că are Covid?
Nu, venise cu o simptomatologie de tip COVID, dar o formă uşoară şi nici aprinderea pulmonară nu era semnificativă. Avea doar câteva imagini de condensare şi se simţea bine –că aşa începe boala, abia prin ziua a şaptea zicea când se definitivează, practic, întregul cortegiu de simptome, starea se agravează. Şi atunci, la început, când ai simptome mai uşoare, te întrebi, ca acest pacient, de ce trebuie să fii internat sau să faci tratament. Până la urmă a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase.

“Cu siguranţă că va fi un nou val”

– Cum vedeţi evoluţia acestei pandemii? La ce vă aşteptaţi dumneavoastră, personal? Sunteţi într-un loc în care observaţi de foarte aproape cum evoluează boala asta. Să ne aşteptăm cât de curând la următorul val? 
Cu siguranţă că va fi un nou val. Deci, dacă vă uitaţi în jur la ţările care au trecut la relaxare mult mai devreme decât noi, ţări cu un număr de vaccinaţi foarte mare – Israel, de exemplu – ne dăm seama că asta va urma. Ei, după ce au relaxat măsurile, au început să raporteze un număr mare de cazuri. Cu siguranţă, acelaşi lucru se va întâmpla peste tot. Pe de altă parte nici nu puteam să rămânem cu aceleaşi norme stricte, pentru că populaţia s-a cam săturat de restricţii, s-a cam săturat de stat în casă. Deci, o normalitate, cât de cât, trebuia să avem. În plus, e vorba şi de probleme economice – economia se prăbuşeşte în momentul în care populaţia activă e scoasă din producţie.

“Atitudinea noastră faţă de virus, acum, este una corectă”

Vă mai aşteptaţi la o viitoare stare de urgenţă?
Mi-ar plăcea să cred că nu. Dar starea de alertă cred că va rămâne în continuare. Atitudinea noastră faţă de virus, acum, la momentul de faţă este una corectă. Populaţia şi-a învăţat lecţia. Oamenii sunt mult mai receptivi la a respecta normele şi asta se şi vede în numărul de cazuri noi. Pe de altă parte, există un segment de populaţie care duce negativismul ăsta la extrem, cu diferite teorii ale conspiraţiei. Sunt dintre cei care nici nu se vaccinează. Au impresia că s-a vaccinat un anumit număr şi gata, am scăpat: <<Bine că nu ne-am dus noi să ne vaccinăm, că s-au vaccinat ăştia, care sunt mai fraieri, şi cu asta s-a terminat> Uite că nu! Eu zic că toată lumea ar trebui să conştientizeze faptul că vaccinul este modalitatea prin care putem să ajungem cel mai repede la normalitate şi, ca dovadă, s-a şi văzut. Pe de altă parte, virusul a început să aibă noi tulpini. Din ce vedem în străinătate, noile tulpini au un grad de contagiozitate mare, dar un grad de gravitate mai mic la persoanele care s-au vaccinat. De aici izvorăşte indicaţia de a vaccina cât mai mult din populaţie.

“COVID va intra într-o simbioză cu noi”

– Când vă aşteptaţi să dispară această boală?
Niciodată! COVIDUL cred că “va trăi” cu noi. Va intra într-o simbioză cu noi, ca să zic aşa şi vor apărea sporadic cazuri de COVID aşa cum apar şi la alte boli. Nu mă aştept să fie eradicată această boală.
– Câte centre de vaccinare aveţi?
Am avut patru centre de vaccinare. Aici am avut un centru fix, în care am vaccinat şi cu Pfizer şi cu AstraZeneca, după care am avut, în sprijin, două centre de vaccinare – la Târgovişte şi la Râmnicu Vâlcea – şi mai avem o unitate mobilă, unitate mobilă care şi-a făcut datoria, zic eu, pe deplin. Am fost în foarte multe localităţi din judeţul Argeş, am ajuns şi prin judeţul Olt. Caravana există şi acum la cererea autorităţilor locale, în speţă a Prefecturii, DSP. Până acum, cu caravana au fost vaccinate circa cinci mii de persoane. În total avem 20.000 de de vaccinaţi.

“Populaţia din România nu face excepţie”

– Cum a evoluat ritmul vaccinării?
La început, în centrul fix, aveam undeva la 500-600 de persoane vaccinate zinic. Acum, din păcate, mai avem undeva la 38, pentru că a scăzut adresabilitatea. Sunt foarte mulţi care nu se mai vaccinează pe fondul scăderii numărului de cazuri. Cum spuneam, populaţia s-a relaxat: „Gata, a trecut, am scăpat…”. În plus, sunt cei care nu vor să se vaccineze. Să ştiţi că populaţia din România nu face excepţie de la ce se întâmplă în restul lumii. Şi acolo, aţi văzut, încearcă să-i motiveze în diferite feluri ca să meargă să se vaccineze. Credeţi că numai la noi le e frică că le cresc solzi? Peste tot e la fel.

„Toate cazurile au fost <<de import>>”

– Aţi avut colegi care au trecut prin boală?
Da. Din fericire, nu am pierdut pe nimeni. Iniţial, am avut vreo 17 cazuri, după care, pe parcurs, cam 50. Şi nu au luat virusul din spital, au venit cu el, apropo de frica pacienţilor de spital. Nu au luat COVID-19 din spital. Au venit cu el, după un liber, de o rudă… Nu am avut transmitere în interiorul spitalului de la pacienţi la personal, de la personal la pacienţi sau de la pacienţi la pacienţi. Toate cazurile au fost – să le spun aşa – de import. Au fost spitale în care a existat şi o astfel de transmitere şi din cauza asta mulţi pacienţi s-au speriat. Aşa a scăzut adresabilitatea. Din cauza asta au apărut şi nişte cazuri extreme, cu alte boli, cu alte afecţiuni care, neîngrijite atâta timp au ajuns în forme destul de avansate. 

“Personalul este mult mai receptiv. În momentul în care i se spune să facă un lucru, cred că îl face mult mai repede

– Rigurozitatea este primul cuvânt care îţi vine în minte când vorbeşti de Spitalul Militar. Spuneaţi că aici nu a fost transmitere în interiorul unităţii. Aspectul acesta a fost legat de disciplina specifică unei unităţi militare?
Eu am lucrat puţin în spitale civile – mai mult în timpul rezidenţiatului, adică îmi este mult mai puţin cunoscut, dar să ştiţi că la noi nu se aplică decât normele Ministerului Sănătăţi. Ce este în plus?! Cred eu că personalul este mult mai receptiv. Adică în momentul în care i se spune să facă un lucru, cred că îl face mult mai repede… Deşi, cum am spus, şi la noi – la început – au fost destule situaţii în care angajaţii au avut reticenţă în a purta mască, de exemplu, mască pe care eu am considerat-o un lucru mult mai important decât echipamentul de protecţie, decât mănuşile, decât halatul. Masca este primordială în a opri răspândirea virusului. Până să avem primul caz diagnosticat am aplicat şi metode de coerciţie – avertismente – când i-am prins fără mască.
Nu vă ascund că am venit şi noaptea la trei dimineaţa să văd dacă poartă mască, dar până la urmă au înţeles că trebuie să respecte asta şi să o facă atât pentru ei, cât şi pentru familia lor, pentru pacienţi. Nu a fost foarte greu din punctul ăsta de vedere, iar când au văzut – şi au văzut repede, pentru că am fost cumva în prima linie, iar când vezi ce poate să dea un virus microscopic, ce poate să facă pe un plămân, pe un corp sănătos, atunci mult mai repede ţii cont de aceste lucruri. 
Dacă vă uitaţi şi la exemplele venite din afară, la început, abia în momentul în care oamenii au avut vreun cunoscut căruia i s-a întâmplat să aibă o formă gravă de COVID, abia atunci optica faţă coronavirus s-a schimbat. Dacă nu au avut o experienţă personală cu cineva apropiat, mai greu: „Nu există! Nu poate fi chiar aşa!”. Până atunci, e mai greu să îl determini pe respectivul să respecte nişte reguli, să se vaccineze, să se protejeze.
– Mai aveţi personal nevaccinat?
Da, avem. Noi avem undeva la 90-92% personal vaccinat. Dar mai sunt undeva la 8-10% care nu s-au vaccinat şi care, în continuare, încearcă să îşi găsească o anumită boală cu o anumită contraindicaţie pe care s-o invoce când spune “eu nu pot să mă vaccinez”. Nu pot să înţeleg o asemenea atitudine, dar, până la urmă o respect, pentru că nu poţi să forţezi omul respectiv să facă un lucru în care el nu crede.

“Nu ştii ce se va întâmpla peste 2, 3 sau 5 ani”

– Este teama de reacţii adverse sau convingerea că e inutil?
Au auzit că s-au întâmplat diverse situaţii… Mai sunt şi anumite articole apărute în literatura de specialitate sau în străinătate, pe care le-au citit şi au spus: <Uite ce poţi să faci!> În plus – din ce am observat eu aici – se tem de nişte lucruri care, până la urmă, ar putea crea un pic de confuzie – mă refer la faptul că multe dintre reacţiile adverse nu apar imediat, ci în timp şi nu acum. Ca medic, te gândeşti la câte probe trebuie să treacă un vaccin până să fie certificat că este în regulă. Şi sunt lucruri care, într-adevăr sunt necunoscute la ora actuală, astfel că nu ştii ce se va întâmpla peste 2, 3 sau 5 ani. Nu se cunosc nişte efecte de lungă durată, de aici reţinerea.
– Sunt persoane care au manifestat reacţii adverse şi, probabil, fiecare gândeşte: “Dacă mi se întâmplă şi mie?”
Eu consider că multe dintre reacţiile adverse şi imediate care apar sunt nişte afecţiuni care sunt încă necunoscute. Mulţi dintre noi ne simţim bine, arătăm bine la exterior dar nu ştim ce este în corp. Vă dau exemplul unui cadru militar de-al nostru, din Garnizoana Târgovişte, care, după un vaccin – la vreo două săptămâni – a acuzat cefalee, ameţeli şi, până la urmă, a descoperit că avea o tumoră cerebrală care exista deja, care nu avea nicio legătură cu vaccinul, dar pe care a descoperit-o după vaccin. Tumora exista, dar abia în contextul acesta a aflat de ea. Din păcate, aşa sunt şi sunt foarte multe afecţiuni despre care nu ştii că le ai. Poţi avea, de exemplu, un anevrism, o mică dilataţie de care să nu ai habar, şi atunci când faci vaccinul – în condiţiile unui un grad de hipercoagulabilitate, cu o afecţiune necunoscută pe care nu aveai cum să o depistezi înainte – poţi să ai nişte reacţii.
– Am observat că pe toate holurile unităţii sunt montate lămpi cu ultraviolete. Sunt, presupun, achiziţii făcute după izbucnirea pandemiei.
Noi ne-am dotat de la început cu lămpi cu ultraviolete. Sunt aparate profesionale care practic sterilizează 400 de metri cubi de aer. Deci cam toate holurile noastre acoperite. Nu mai vorbesc de cabinete şi săli de operaţii, deci toate au lămpi cu ultraviolete. În plus, ne-am cumpărat un aparat de PCR de tip automat. Pentru noi, cea mai gravă luna a fost luna mai. A fost atunci o recrudescenţă, când spitalele COVID erau pline şi numărul de cazuri care staţionau la noi era foarte mare, peste capacitatea noastră de izolare staţionată.

Pur şi simplu rămâneai cu pacienţii, pentru că nu aveai unde să-i trimiţi şi trebuiau trataţi, dar mai întâi diagnosticaţi. La început noi aveam un contract pentru PCR cu nişte laboratoare. Primul a fost cu Institutul Cantacuzino, după care am avut contract şi cu un laborator privat din Piteşti, tocmai ca urmare a faptului că şi Institutul Cantacuzino era foarte aglomerat. Noi făcuserăm demersuri încă de la început să ne cumpărăm un aparat al nostru şi am reuşit până la urmă. Prin aprilie-mai am început să lucrăm cu el. De atunci au fost efectuate 2.588 de teste cu aparatul propriu şi au fost confirmaţi 978 dintre cei testaţi.

– Ce înseamnă să conduci un spital militar într-o perioadă atât de dificilă?
Uşor nu e, pentru că managerul e cel găsit vinovat de toate problemele care apar – uitaţi-vă la ce s-a întâmplat în spitalele care au luat foc. Când conduci un spital, te gândeşti că oricând se poate întâmpla şi asta. Cât despre COVID, poate că în perioada asta şi mie mi-ar fi convenit să fiu undeva acolo unde să-mi fac treaba mea de medic, fără să răspund de întreaga activitate a unităţii, începând de la portar, până la şef de secţie. Dar odată ce ţi-ai asumat această conducere, nu mai ţii cont că e sau nu pandemie, îţi faci treaba!

Vă recomandăm să citiţi şi:

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro