Contractul pentru modernizarea echipamentelor 112 a fost semnat. Cine a câştigat licitaţia

Conform unui comunicat al STS, valoarea contractului este de 183.698.974,87 lei fără TVA, acesta fiind finanţat în procent de 85% din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 (POIM), Axa prioritară 5 „Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor”, Obiectivul Strategic 5.2 „Creşterea nivelului de pregătire pentru o reacţie rapidă şi eficientă la dezastre a echipajelor de intervenţie”, în baza Contractului de finanţare 208/28.08.2018, semnat între Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management POIM.
Contractul va fi implementat pe o perioadă de 24 de luni şi va aduce beneficii directe în ceea ce priveşte salvarea vieţii, protecţia proprietăţii şi a mediului prin:
– modernizarea la nivelul a 40 de judeţe a infrastructurii hardware şi software a SNUAU, prin adoptarea unei arhitecturi care permite gestionarea mai eficientă a situaţiilor de urgenţă şi asimilarea cu adaptări minore a noilor standarde din domeniul comunicaţiilor de…
Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro