Copilă de trei ani găsită moartă pe câmp. Trupul fetiţei era mâncat de animale sălbatice

În cursul serii de 10 iunie a.c., în jurul orei 21.00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 17.00, o minoră, în vârstă de 3 ani, într-un moment în care a fost lăsată nesupravegheată de către părinţi, a plecat de pe raza localităţii Saraiu, şi nu a mai fost găsită. 
La nivelul I.P.J. Constanţa s-au dispus măsurile de verificare a tuturor aspectelor sesizate, din acel moment fetiţa fiind căutată neîncetat. Astfel, forţele de ordine implicate au verificat toate terenurile extravilane, imobilele persoanelor cunoscute de părinţii minorei dar şi clădirile dezafectate sau în construcţie. 
Au fost folosiţi câinii de urmă, atât în fază iniţială de cercetare la faţa locului, cât şi la verificările în teren, care au vizat eventualele trasee parcurse de minoră.
La căutări au participat peste 80 de forţe: poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pompieri, jandarmi, dar şi voluntari. Totodată, au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă.
Poliţiştii au audiat martori, declaraţiile acestora fiind verificate pentru a se stabili împrejurările dispariţiei.
În ciuda eforturilor depuse, din păcate, astăzi, 11 iunie, în jurul orei 11.00, fetiţa a fost găsită pe câmp, decedată, la o distanţă de aproximativ 4 kilometri de locul dispariţiei. Trupul fetiţei era mâncat de animalele sălbatice, conform martorilor. 
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

 

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro