Donald Trump recurge la o lege de război, pentru a accelera producţia de măşti şi echipamente medicale

”Vom învinge inamicul invizibil”, a afirmat preşedintele, care a declarat că declanşarea crizei l-a transformat ”într-un preşedinte pe timp de război”.
Trump a mai spus că va invoca şi o altă lege, care va permite autorităţilor să returneze migranţii care vor să traverseze ilegal frontiera sudică a Statelor Unite. Graniţa nu va fi închisă, a precizat preşedintele.
Liderul american a anunţat că o navă spital va fi trimisă la New York pentru a ajuta oamenii afectaţi de contagiune şi că o a doua navă spital va fi trimisă pe coasta de vest.
Trump a apărat exprimarea sa de ”virus chinez”, în pofida îngrijorării în rândul unor americani că este o ”insultă etnică”.
”Nu este rasistă, deloc.Vine din China”, a spus preşedintele despre boala a cărei origine este din oraşul Wuhan, China.
Trump a afirmat  la Casa Albă că va semna miercuri Legea pentru Producţia de Apărare (Defense Production Act).
Legea, care datează din perioada Războiului Coreean din anii ‘50, acordă preşedintelui autoritatea extinsă de a accelera şi extinde furnizarea de resurse din industria americană, pentru a susţine programele din domeniile militar, energetic, spaţial şi de securitate internă, potrivit Agenţiei Federale pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă.
Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a alimentat miercuri temerile legate de colapsul economic, spunând parlamentarilor din Capitol Hill că un şomaj de 20% este extrem de probabil dacă virusul va avea efecte decvastatoare pentru afacerile americane, dintre care multe au deja probleme.
”Acesta este scenariul cel mai pesimist. Suntem departe de acesta”, a spus Trump.
În prezent, în Statele Unite sunt peste 7.000 de persoane infectate cu coronavirus şi au avut loc peste 100 de decese.

 

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro