Fenomenul satelor-fantomă din Japonia. Autorităţie oferă case părăsite la 500 de dolari pentru a repopula zonele rurale: „Sunt o societate foarte închisă”

Un exemplu este prefectura Wakayama, de pe coasta sud-estică a Japoniei, care în 2018 avea 934,000 de locuitori. 40% dintre ei locuiesc în Wakayama City, aflat la circa o oră distanţă de Osaka.
Wakayama are un aeroport, patru universităţi şi o sumedenie de case (akiya) goale. Descris ca un centru spiritual al fostului imperiu, are atracţii turistice precum izvoare termale, o grădină zoologică cu urşi panda şi faimoasa rută străveche de pelerinaj Kumano Kodo, o reţea de treceri prin munţi între Tokyo şi Kyoto.
În 2016, Uchiyama Seichi s-a mutat împreună cu familia sa într-o astfel de casă şi a cheltuit un milion de yeni (circa 9.000 de dolari) pentru renovarea ei, care a durat un an de zile.
„ Akiya aducea cu o casă bântuită. I-am schimbat podeaua, i-am reparat acoperişul şi am demarat un proiect de familie”, a dezvăluit Uchiyama, un bărbat de 45 de ani, publicaţiei americane Insider.
Familia are acum o fermă de produse organice, o cafenea şi administrează şi o pensiune.
În unele zone rurale din Japonia, una din cinci case sunt părăsite, astfel că guvernul încearcă să convingă oameni tineri să se mute în ele motivându-i cu preţuri de vânzare începând de la 500 de dolari şi scutiri de taxe. Totuşi nu se găsesc prea mulţi tineri dispuşi să renunţe la oportunităţile din marile oraşe ca să locuiască într-un sat pustiu, spune Chris McMorran, profesor de studii japoneze la Universitatea Naţională din Singapore.
„Faptul că sunt multe case nelocuite dă un aer de paragină peisajului şi îi alungă pe tineri, deoarece aceştia nu vor să trăiască într-un sat pe ducă pe lângă case bântuite”, spune McMorran, explicând că  situaţia are legătură şi cu natalitatea scăzută a ţării, care e pe un trend descendent încă din 1979.
„Situaţia se va agrava, întrucât problema fundamentală este populaţia redusă astfel că nu există suficienţi locuitori pentru ele”, a precizat profesorul.
„M-au atras în special oportunităţile de a face agricultură şi de a avea un trai aşezat. M-am gândit la bogăţia naturii din Wakayama, la peisajele sale cu munţi, mare şi râuri. Cred că m-am decis că este un loc minunat unde să crească copiii noştri”, a spus Uchiyama.
Majoritatea celor intervievaţi în cadrul reportajului Insider sunt însă de altă părere – pentru ei Wakayama este un loc mult prea sălbatic, cu multe lipsuri. Wakayama City este singurul oraş cu populaţie numeroasă de peste 65.000 de locuitori.
„Pe şosea te întâlneşti adesea cu grupuri de maimuţe şi bursuci ce traversează drumul în plină zi. M-am obişnuit cu asta, dar la început am fost surprins”, spune Yamamoto Reiko, 39 de ani, care s-a mutat la Wakayama din New York City şi lucrează în industria de import.
Richard Koo, economist principal la institutul de cercetare Nomura, a dezvăluit pentru Insider că acum 30 de ani zonele rurale aveau activitate economică intensă pentru că erau multe fabrici. Dar creşterea continuă a yenului atingând un apogeu în 1995 a atras după sine depopularea satelor, iar industriile prelucrătoare au intrat în declin.
Tsutsui Kazunobu, profesor de studii regionale la Universitatea din Tottori, a explicat că migraţia către oraşe a început acum mai bine de 50 de ani astfel că de la o medie de 39 de gospodării pe sat s-a ajuns în 2015 la doar 15.
Populaţia celor 30 de oraşe şi sate din prefectura Wakayama a continuat să scadă între 1995 şi 2015, la fel şi în 27 de prefecturi din cele 47 ale Japoniei.  În acelaşi timp, recensământului din 2018  a arătat că aceştia au migrat în centrele urbane din Tokyo, Yokohama şi Osaka.
Japonia are 14% rată de depopulare, cea mai mare din 37 de ţări analizate de OECD (Organizaţie pentru Cooperare şi Dezvoltare economică), şi cifra ajunge la 16% în ce priveşte zonele rurale.
Pe primele locuri sunt prefecturile Wakayama, Kochi, Kagoshima şi Tokushima, care depăşesc 18% rată de migrare în zone urbane.
Problema a fost observată încă din 1970. Premierul Yoshihide Suga, în funcţie din septembrie, a pus revitalizarea satelor în centrul campaniei sale electorale. Acesta a promis reforme în agricultură şi dezvoltarea turismului astfel încât tot mai mulţi să fie atraşi spre zone rurale, unde să aibă venituri şi să stimuleze economia Japoniei.
La nivel regional, administraţiile locale au redus povara birocratică asociată relocării oferind în plus subvenţii pentru renovare şi reduceri fiscale, inclusiv ale impozitului pe proprietate.Unele autorităţi locale au lansat bănci akiya prin care oferă case părăsite pentru 50.000 de yeni (circa 455 de dolari americani).

Tokai Chizuru s-a mutat la sat în Wakayama, în 2014, după ce a locuit trei ani la Osaka cu soţul său Shinya. Irokawa se află la trei ore de cel mai apropiat oraş.
Soţii au avut nevoie de opt luni şi 1.5 milioane de yeni (12,500 $) pentru renovare şi pregătirea pământului pentru a putea fi cultivat.
„Am păstrat mare parte din structura casei. Primăvara punem frunze de ceai pe care îl culegem noi. Câteodată procesăm prunele şi yuzu (citrice)) cultivate de noi. Creştem şi păsări. Mă bucur de liniştea şi tradiţiile acestei zone”,  spune Tokai.
Prefectura din Wakayama a lansat proiectul băncii de case în 2015 pentru a revitaliza comunităţile rurale pe fondul natalităţii scăzute şi îmbătrânirii populaţiei. 
Banca are acum peste 100 de proprietăţi scoase licitaţie, de la unele degradate de 800 de dolari la case cu mai multe dormitoare şi pământ arabil care ajung al 45.000 de dolari. Unele case se vând prin agenţii imobiliare private. Dar sunt şi familii care s-au mutat aici după ce au moştenit o casă. 
Nomura Yuichi , 35 de ani, s-a mutat cu soţia sa Seiko după ce aceasta a moştenit o proprietate a familiei sale. Înainte au locuit la Okinawa. 
Cu trei milioane de yeni, au renovat un magazin şi au reparat reţeaua electrică.
„Am visat mereu să am propria brutărie şi să fac pâine manual”, spune Nomura.
Alţi locuitori recenţi au văzut oportunităţi de afaceri şi au venit aici să-şi deschidă mici afaceri cu bani puţini. Sakurai Yasunori, 50 de ani s-a mutat într-o akiya pe care o închiriază turiştilor ce vin pentru traseele montane ale rutei Kumano Kodo.
Hayashi Noriaki a transformat o akiya într-un cinematograf şi o librărie în care a investit şase milioane de de yeni (72,800 de dolari) pe parcursul a patru ani.
Totuşi aceste zone încă nu au infrastructura necesară pentru munca la distanţă, spune Yamamoto al cărei soţ, un dezvoltator iOS, a fost nevoit să se mute şi să găsească de lucru la oraş.
În plus lipsesc spitalele şi magazinele, spune McMorran.
„Japonezii preferă să aibă propria casă şi dacă se poate una nou-construită. Piaţa caselor vechi constituie un sfert din vânzările de locuinţe”, spune Koo, economistul.
Douglas Southerland, responsabil la OECD de monitorizarea economiei Japoniei, spune că ţara nu are o cultură a bricolajului spre deosebire de SUA.
Dar o problemă şi mai mare este faptul că aceste case sunt construite înainte de 1981 când s-a dat o lege pentru rezistenţa faţă de cutremure.
Koo spune că terenurile fără case  valorează mai mult, pentru că dacă acele case sunt mai vechi de 15 ani costă prea mult să le dărâmi.
Guvernul japonez nu le demolează din cauza legislaţiei stricte în domeniul drepturilor de proprietate şi înainte de 2015 nu avea dreptul să ia legătura cu proprietarii unor astfel de case. Un motiv este şi faptul că de multe ori aceştia nu pot fi găsiţi şi există un ataşament profund pentru pământ al japonezilor astfel că statul preferă să nu intervină.
„Zonele rurale din Japonia sunt o societate foarte închisă. Dacă eşti străin sau eşti nou-venit, fără origini în acea zonă, poţi aştepta şi zeci de ani să fii acceptat ca unul de-al lor”, spune Koo.

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro