Focar de COVID-19 ​la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi: 14 copii şi 13 părinţi au fost depistaţi pozitiv

Potrivit Alinei Belu, manager al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, focarul a pornit de la un părinte care era internat alături de copilul său în spital.

Persoana respectivă a fost iniţial testată negativ, dar ulterior a prezentat diverse simptome, iar în urma unui nou test s-a confirmat că suferă de COVID.

Cinci dintre copiii confirmaţi cu COVID au fost externaţi la cererea părinţilor, întrucât prezentau o formă uşoară a bolii, în timp ce restul de nouă au rămas internaţi în spital, fiind transferaţi într-o altă secţie. Unul dintre cei nouă copii are o formă mai gravă a bolii.

Secţia de oncologie pediatrică a fost eliberată pentru a fi dezinfectată.

Până vineri, în judeţul Iaşi au fost confirmate 52.911 cazuri de persoane infectate cu COVID, 606 fiind depistate în ultimele 24 de ore.

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro