Iohannis a semnat decretul pentru numirea Anei Birchall vicepremier pentru parteneriate strategice

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marţi, 11 iunie a.c., decretul pentru desemnarea doamnei Ana Birchall, ministrul Justiţiei, ca viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, interimar”, a transmis, marţi, Administraţia Prezidenţială.

Ana Birchall a depus, luni, jurământul în funcţia de ministru al Justiţiei, după ce decretul privind numirea sa a fost semnat de către preşedintele Klaus Iohannis.

Titus Corlăţean, propus pentru a prelua funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, a fost respins de şeful statului care a invocat faptul că, pe vremea când era ministru de Externe, Corlăţean a gestionat defectuos activităţi din domeniul de competenţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro