Lipsă de consens la nivelul UE. Statele membre nu s-au înţeles cum să redistribuie 10 milioane de doze de vaccin anti-COVID

După două zile de negociere, discuţiile între ambasadorii ţărilor membre s-au lovit joi de refuzul Austriei, Sloveniei şi Republicii Cehe de a sprijini un compromis propus de preşedinţia portugheză a UE, susţin surse diplomatice citate de AFP, relatează Agerpres

În centrul disputei s-au aflat întârzierile în livrările companiei farmaceutice AstraZeneca. Acest lucru a dus la solicitări din partea mai multor ţări membre ca 10 milioane de doze suplimentare, recent achiziţionate de la Pfizer-BioNTech, să fie redistribuite în favoarea lor.

Aceste 10 milioane de doze fac parte dintr-un lot pe care BioNTech-Pfizer s-a angajat să-l livreze în avans în al doilea trimestru, din cele 100 de milioane de doze care ar fi urmat să fie disponibile abia începând cu trimestrul al treilea din 2021.

Repartiţia dozelor precomandate de UE de la laboratoare se face între cele 27 de state membre în funcţie de populaţia lor. Dacă un stat renunţă să cumpere partea sa, dozele sale sunt redistribuite între ţările interesate. Or, anumite state nu au comandat suficiente doze sau au mizat prea mult pe vaccinul AstraZeneca, datorită preţului său mai scăzut, vaccin care este însă afectat de probleme de producţie.
Potrivit UE, ţările aflate în cea mai mare dificultate din punctul de vedere al vaccinurilor sunt Bulgaria, Croaţia, Slovacia, Letonia şi Estonia. Preşedinţia portugheză a prezentat propuneri pentru a da dovadă de solidaritate faţă de aceste cinci ţări, alocându-le mai multe doze decât cota lor obişnuită. Austria, Slovenia şi Republica Cehă au respins însă soluţia propusă.

 

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro