Mesaj primit de Adriana Săftoiu de la o absolventă de Teologie: „Sunteţi nişte cretini! Ne ucideţi!“

„Prietena mea, absolventă de Teologie, mă sună: „Sunteţi nişte cretini! Încălcaţi porunca a 6-a, să nu ucizi! Asta faceţi voi acum cu organizarea de Paşte! Ne ucideţi”. Atât mi-a spus şi a închis”, a scris Săftoiu pe Facebook.

Ulterior, răspunzând unor comentarii, ea a afirmat: „E  prietena mea si când are dreptate…tac că tac”.

De asemenea, ea precizează că prietena sa nu e singura care a sunat să îi bată obrazul.

Adriana Săftoiu a dat dreptate şi unei persoane ca a acuzat că PNL face discriminare pe baza credinţei, pentru că aceia care au sărbătorit Paştele duminca trecută au stat acasă, în carantină, în timp ce pentru BOR se dă derogare. 

Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat marţi seară acordul semnat între Ministerul Afacerilor Interne şi Patriarhie privind acţiunile cu ocazia Paştelui. Lumina Sântă de la Ierusalim va fi distribuită de către voluntari şi de patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune.

„Am semnat un acord de susţinere şi sprijin din partea tuturor forţelor pentru stabilirea unor acţiuni comune. Având în vedere dorinţa de a se oferi Sfinte Paşti şi Lumina Sfântă s-a stabilit:  pâinea binecuvântată în formă de mici prescuri, sfinţită în joia mare, va fi distribuită credincioşilor vineri şi sâmbătă, in intervalul 7- 17, în toare parohiile, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul bisericii şi voluntari, cu măsuri de protecţie, cu distanţa specficată ca la magazinele alimentare. În declaraţia pe propria răspundere, credincioşii vor trece”ridicarea Sfintelor Paşti” şi vor preciza numele lăcaşului de cult”, a precizat ministrul.

Pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, Paştele vor fi distribuite la domiciliu, vineri, sâmbătă sau duminică, începând cu orele 6.

Distribuirea sfintei lumini se va face de către voluntari şi patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune, sâmbătă, începând cu ora 20.00. 
Pe aceeaşi temă: 

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro