Mircea Beuran a fost reţinut de DNA. Medicul ar fi primit o mită de 10.000 de euro

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului: BEURAN MIRCEA, care la data faptei îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie «Carol Davila” Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.», anunţă joi seară DNA, după cemedicul Beuran a fost audiat timp de mai multe ore şi după ce la domiciliul său şi la biroul său de la Spitalul Floreasca au avut loc percheziţii.

Întrebat de jurnalişti dacă a luat mită, Beuran a negat categoric.                                           

Conform DNA, în data de 18 decembrie 2018, Beuran, în calităţile menţionate mai sus, a acceptat şi primit de la o…
Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro