Pereţii casei lui Gheorghe Dincă, scanaţi în căutare de probe biologice. Poliţiştii, bulversaţi de straturile succesive de ciment pe care „le-a clădit“ suspectul

Anchetatorii au intrat în a patra săptămână de cercetări în cazul celor două crime de la Caracal mărturisite de Gheorghe Dincă. Marţi, 20 august 2019, vor continua cercetările în locuinţa lui Gheorghe Dincă, unde, conform declaraţiilor avocatului Tonel Pop, care reprezintă familia uneia dintre victime – Luiza Melencu, în încăperea în care se presupune că au fost sechestrate fetele ar urma să fie scanaţi pereţii cu aparatul performant, în căutarea de noi probe biologice.

„Din punctul meu de vedere, în acea casă sunt foarte multe nemernicii, foarte multe lucruri ciudate, dubioase, iar acest Dincă eu spun că nu numai că făcea lucruri foarte-foarte grave, dar faptul că dădea cu tinci pe perete, făcea câte un strat de ciment, mai dădea câte unul, aşa, periodic, eu cred că ascundea nişte probe acolo. Pereţii aceia încerca să-i mai acopere cu ceva, nu cu un glet normal, atenţie, ciment. Ceea ce…
Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro