Persoanele decedate în accidentul grav de la Nădlac sunt din Brăila şi Tulcea. Toate victimele sunt tinere VIDEO

Un accident grav a avut loc sâmbătă, în jurul orei 6.55, pe autostrada A1, în localitatea Nădlac, în apropiere de punctul de trecere al frontierei. Două femei şi un bărbat au murit. Victimele sunt din Brăila şi Tulcea şi au vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani.

Potrivit IPJ Arad, din cercetări a reieşit că un bărbat de 26 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe autostrada A1 a intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu rutier care se afla în mişcare pe acelaşi sens de mers.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului şi a doua pasagere de 22 şi 29 de ani, din Brăila şi din Tulcea.

De asemenea al patrulea pasager din autoturism, un bărbat de 29 de ani, din Brăila, a fost transportat în stare gravă la spital.

Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Sursa: ISU ARAD

Vă recomandăm să citiţi şi:

Şantaj sexual cu repetiţie, făcut de un tânăr de 19 ani. O adolescentă şi o femeie, victime ale escrocului

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro