Planul macabru al unei soţii care voia să îşi ucidă soţul pentru două case. A angajat un criminal şi i-a oferit 5.000 lei

O femeie din judeţul Vaslui a pus la cale împreună cu mama sa un plan macabru, prin care ar fi vrut să scape de soţul ei, pentru a pune mâna pe două case, care sunt înregistrate pe numele bărbatului. 

Tânăra în vârstă de 28 de ani şi mama sa, de 73 de ani, au încercat să convingă un recidivist din comuna Pogana să îl ducă pe bărbat într-o pădure din apropiere şi să îl spânzure, dar să facă totul astfel încât să pară o sinucidere. Femeile i-au promis presupusului criminal suma de 5.000 de lei, cu un avans de 1.500 de lei. Mama soţiei s-a dus la magazinul din sat şi a cumpărat funie, iar cele două l-au aşteptat pe posibilul criminal la ele acasă, pentru a stabili ultimele detalii. 

Trecut deja prin greutăţile vieţii, bărbatul s-a autodenunţat la Poliţie şi s-a prezentat la casa celor două cu doi agenţi sub acoperire, spunându-le femeilor că are nevoie de ajutor pentru crimă. Femeia mai în vârstă i-a oferit funia şi suma de 1.500 de lei, momentul fiind surprins în flagrant de către poliţişti. Potrivit anchetatorilor, cele două femei doreau să îl lichideze pe bărbatul de 38 de ani pentru a vinde cele două case pe care acesta le construise şi trecuse în acte pe numele său.

„Nu mă aşteptam să mă vrea mort”

„Bani îi aduceam în casă. I-am iertat multe pentru copii, dar nu mă aşteptam să mă vrea mort. Soacrei mele i-am făcut casă mare lângă noi, eu am muncit cu mâinile mele la casa ei. Se mai băga între noi. Dar cum să plătească ele un om să mă spânzure?! Soacra a luat şase metri de funie de la magazin. Îi mulţumesc omului ăsta că nu le-a făcut jocul şi a anunţat Poliţia. Ele trebuiau să mă scoată din casă, să merg la o rudă în alt sat, puteam fi mort acum”, a declarat bărbatul care ar fi trebuit să fie ucis.

Cele două femei urmează să fie propuse pentru arestare preventivă, până la judecarea cazului. 
Vă recomandăm să citiţi şi: 

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro