Sezonul România – Franţa, deschis la Bucureşti sub semnul Notre-Dame. Iohannis: Îndemn Guvernul să investească real în cultură

„Deschid trimestrul românesc al sezonului încrucişat România-Franţa la puţin timp de la incendiul care a mistuit o parte a catedralei Notre-Dame din Paris, catastrofă care ne-a şocat şi care ne-a indurerat. Acest monument pe care Franţa l-a dăruit culturii universale şi pe care îl păstrează ca tezaur al umanităţii este şi expresia istoriei şi spiritualităţii Europei”.
El a amintit că în urmă cu cinci luni, la Paris, a deschis împreună cu Emmanuel Macron Sezonul România-Franţa, pe care l-am numit un „festival al memoriei care ne leagă”.
„În numele acestei memorii commune, active, vă rog să transmiteţi preşedintelui Macron expresia solidarităţii noastre şi admiraţia pentru angajamentul de a reda cât mai curând patrimoniului mondial unul dintre importantele sale simboluri”, a mai spus Iohannis.
De Ziua Mondială a Monumentelor, joi, preşedintele român a precizat: „Acest proiect, pe care l-am iniţiat împreună cu preşedintele Macron, va rămâne un reper important pentru viaţa artistică şi pentru instituţiile de cultură din Franţa şi din România. Sezonul se dovedeşte o ocazie unică de a celebra patrimoniul comun şi istoria care ne leagă, cât şi de a oferi o nouă perspectivă relaţiilor dintre societăţile noastre într-o Europă în transformare”.
„Sezonul demonstrează capacitatea şi voinţa mediului artistic românesc de a-şi găsi…
Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro