Spre Suez 2? Marea Britanie vrea să joace „un rol principal” în construcţia unui nou canal între Marea Mediterană şi Marea Roşie

Canalul Suez a fost blocat timp de aproape o săptămână din cauza unui portcontainer care a eşuat şi a necesitat eforturi ample pentru a fi repus în linia de plutire.

Ca urmare a acestui eveniment, ONU a început o revizuire a planurilor de construcţie a unui canal alternativ Suezului, scrie „The Guardian”.

Un studiu de fezabilitate comandat de ONU companiei OFP Lariol arată că „Suez 2” poate deveni o realitate în cel mult cinci ani de la începerea lucrărilor. Este vorba de un canal care să lege Marea Mediterană de Golful Aqaba în linie aproape dreaptă, de-a lungul frontierei dintre Egipt şi Israel.

„Tehnologia a evoluat considerabil de la crearea primului canal în anii 1850”, menţionează Iver Shovel, autor al studiului de fezabilitate.

O problemă ar fi însă scăderea uşoară a nivelului apei în Marea Mediterană odată cu inundarea noului canal, notează el.

Conform „The Guardian”, Ministerul britanic de Externe este la curent intenţiile legate de Suez 2 şi vrea să joace „un rol principal” în realizarea acestui proiect.

„Avem expertiză şi am putea împărtăşi proiectele noastre preliminare propuse în cazul Irlandei de Nord”, a spus un diplomat britanic.

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro