SUA, îngrijorate de prezenţa mercenarilor ruşi din grupul Wagner alături de forţele lui Haftar în Libia

Mareşalul Haftar, cel mai puternic om în estul Libiei, a lansat în aprilie o ofensivă împotriva Guvernului de Uniune Naţională (GNA) al lui Fayez al Sarraj, la Tripoli, recunoscut de comunitatea internaţională în 2015.
”Suntem foarte îngrijoraţi de supralicitarea militară”, a declarat sâmbătă un oficial pentru Reuters. ”Ruşii poartă un război hibrid, cu drone şi avioane. Nu e bine”.
”Credem că prezenţa sporită a unor forţe şi mercenari din (grupul) Wagner pe teren este pe cale să modifice natura conflictului şi să-l intensifice”, consideră acest oficial, care a solicitat protecţia anonimatului.
Grupul Wagner este o organizaţie paramilitară rusă care a apărut în timpul Războiului din Ucraina şi care efectuează misiuni clandestine în mai multe ţări, inclusiv în Siria.
Grupul ar avea legături cu un oligarh apropiat preşedinteşui rus Vladimir Putin.
Potrivit unor diplomaţi, mareşalul Haftar, susţinut de Egipt şi Emiratele Arabe Unite (EAU),…
Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro