Ultimele noutăţi din ancheta asasinatului cu bombă de la Arad. Se fac cercetări pentru omor cu premeditare VIDEO

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, „cercetările se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin”.

De asemenea, Parchetul General a anunţat că „în cursul zilei de ieri (n.a. duminică), a fost finalizată cercetarea la faţa locului” şi „procurorul de caz a dispus realizarea mai multor lucrări criminalistice (expertize şi constatări) din multiple specialităţi, raportat la natura complexă a aspectelor care sunt investigate”.

„În cauză au fost audiate mai multe persoane,  în continuare fiind efectuate activităţi de urmărire penală în ritm continuu şi susţinut”, a anunţat Parchetul General.

Potrivit Ministerului Public, „în vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiţie şi soluţionării cu celeritate a cauzei,  au fost alocate importante resurse umane şi logistice de către Poliţia Română, care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică”.

[embedded content]

Ioan Crişan (66 de ani), care era fostul socru al deputatului PNL Sergiu Bîlcea, a murit sâmbătă dimineaţa după ce maşina în care se afla, o limuzină Mercedes, a explodat în condiţii suspecte în parcarea unui supermarket Profi. Ioan Crişan pleca din parcare în momentul în care maşina sa a sărit în aer, bubuitura fiind auzită de la distanţă.  

Vă recomandăm şi:

Ingineri auto, despre cazul de la Arad: „A fost ceva premeditat. Nu are cum să explodeze după pornire”

Primele imagini cu explozia maşinii unui om de afaceri arădean. Ipoteza experţilor în investigaţii criminale sosiţi special de la Bucureşti VIDEO

O limuzină Mercedes a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Fostul socru al unui deputat a murit FOTO VIDEO

Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro