Ungaria şi Finlanda, angajate într-un război dur al cuvintelor, în contextul în care Helsinki vrea pedepsirea nerespectării statului de drept

Una dintre priorităţile-cheie ale preşedinţiei finlandeze este întărirea statului de drept şi o parte a acestui efort presupune lansarea procedurii Articolului 7 împotriva Ungariei, ca urmare a unor îngrijorări referitoare la amestecul politicului în sistemul judiciar şi opresiunea presei, scrie Euractiv.
Prim-ministrul Ungariei, Vikton Orban, şi purtătorul său de cuvânt, Zoltan Kovacs, au lansat o serie de atacuri verbale la adresa preşedinţiei finlandeze. 
Fiecare articol compară Finlanda cu Ungaria şi încearcă să ia apărarea Budapestei.
„Potrivit ministrului finlandez pentru UE, îngrijorările noastre legate de statul de drept din Finlanda sunt doar tentative de a distrage atenţia de la noi. Însă, de fapt, scopul nostru este doar să facem cunoscute câteva dintre aceste lucruri mai puţin ştiute, care pot ajuta un spectator independent să vadă întreaga imagine”, scrie Kovacs. 

Cum a reacţionat Finlanda 

Ville Cantell, director al Unităţii de Comunicare privind Europa şi zonele…
Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro