Vrancea intră în Cod Portocaliu de vreme rea. Cât va ploua în următoarele ore

De vineri, 31 mai, ora 15.00 până pe 1 iunie, ora 10.00, Vrancea se află sub Cod Portocaliu de ploi abundente, instabilitate atmosferică, temporar deosebit de accentuată.

„În cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, va ploua torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40…50 l/mp şi pe arii restrânse 60…80 l/mp. În special în estul şi sud-estul ţării vor fi vijelii, grindină de medii şi mari dimensiuni şi frecvente descărcări electrice”, potrivit ANM.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Citeste continuarea articolului pe adevarul.ro