10 copii au rămas fără tată, după un accident rutier tragic în Vaslui. Bărbatul a fost resuscitat timp de o oră

Accidentul s-a produs în urma unei neacordări de prioritate și s-a soldat cu un deces și trei răniți, care au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui

Bărbatul care a decedat era tată a zece copii, potrivit Pro Tv.

În evenimentul rutier au fost implicate o autoutilitară înmatriculată în Bacău și autoturismul înmatriculat în Marea Britanie, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

„Punctul de lucru Ivănești din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare și un echipaj specializat, la un accident rutier produs la intersecția drumului comunal care vine din localitatea Tulești și DJ 243, în raza localității Rădeni, comuna Dragomirești.

În accident au fost implicate două autovehicule în care se aflau patru persoane. La fața locului au fost deplasate două ambulanțe SMURD (TIM și EPA) și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autovehicule avariate, scoase în afara carosabilului (un autoturism și o autoplatformă), precum și patru victime, dintre care una aflată în stop cardiorespirator.

Concomitent cu asigurarea măsurilor PSI, pompierii militari au început manevrele de resuscitare pentru victima aflată în stare de inconștiență. Din nefericire, după aproximativ o oră, victima aflată în stare de inconștiență (bărbat în vârstă de 52 ani), a fost declarată decedată. Celelalte trei victime, bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 43 ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, acestea fiind diagnosticate primar, cu traumatisme ale membrelor inferioare, respectiv durere în piept”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, transmite Vremea Nouă.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro