Crăciun și Revelion în perioada COVID. Recomandările OMS cu privire la sărbători

„Este incredibil de dificil pentru că, în special în perioada sărbătorilor, vrem foarte tare să fim cu familia noastră. Însă în unele cazuri, a nu avea o mare reuniune de familie este opţiunea cea mai sigură”, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilă cu gestionarea pandemiei în cadrul OMS.

”Puteţi găsi mijloace de a sărbători când pandemia se va sfârşi”

Cercetătoarea a făcut referire la Crăciun, dar și la Thanksgiving Day care va fi sărbătorită joi în Statele Unite. 

„Chiar dacă nu puteţi sărbători împreună anul acesta, puteţi găsi mijloace de a sărbători când aceasta (pandemia) se va sfârşi. Așa facem în familia mea şi vom sărbători pe cinste atunci când se va sfârşi”, a mărturisit Maria Van Kerkhove.

Trebuie găsit un echilibru între riscuri și beneficii

Pe de altă parte, Michael Ryan, responsabil cu situaţii de urgenţă în cadrul agenţiei ONU, a subliniat la rândul său că numărul de contaminări a crescut în Canada după Thanksgiving, sărbătorită aici pe 12 octombrie.

Potrivit lui Michael Ryan, echilibrul potrivit între „riscurile pentru sănătate şi riscurile sociale şi economice” legate de restricţii în plină perioadă a sărbătorilor, care pot genera „multe frustrări şi multe critici”, trebuie găsit de autoritățile din fiecare stat, scrie Digi24.

 

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro