ÎPS Calinic, avertismet pentru preoţii care citesc viitorul pentru credincioşi: „Riscă excluderea”

ÎPS Calinic a lansat un avertisment preoților din subordine care prezic viitorul pentru credincioși folosind o metodă interzisă de Biserică, mai exact, „deschiderea cărții”.

Metoda presupune interpretarea viitorului în funcție de versetele biblice, sau în funcţie de semnele grafice pe care preoții le văd prima oară, după ce credincioşii deschid la întâmplare Biblia, Liturghierul, Pravila sau Psaltirea.

Arhiepiscopul Calinic reamintește preoților ce pedepse riscă în cazul în care sunt prinși prezicând viitorul

„La nivel de eparhie s-a trimis o circulară prin care preoţii au fost rugaţi să nu recurgă la practici străine rânduielii Bisericii Ortodoxe, care pot atrage după sine depunerea din treaptă sau chiar caterisirea”, a declarat ierarhul potrivit site-ului Arhiepiscopiei.

Mai exact, cei găsiți vinovați că încalcă canoanele Bisericii riscă să fie trecuți în rândul laicilor, cu posibilitatea de a putea fi reabilitați, sau, mai grav, pot fi opriți definitiv de la săvârșirea slujbelor, aceasta fiind pedeapsa cea mai grea pe care o poate primi un preot pe linie ierarhică.

Pedepsele nu sunt valabile în întreaga Patriarhie

„Biserica trebuie să se îndepărteze de asemenea practici care sunt cerute în spațiul credinței populare. Uneori și clientul solicită marfa, însă fără îndoială nu au nimic de a face cu doctrina creștină și atunci Biserica este chemată să se îndepărteze de toate aceste lucruri”, a declarat Marius Vasileanu, profesor Antropologia Religiilor, notează monitorulbt.ro

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro