Irina Tănase, mesaj emoționant pentru Liviu Dragnea, în ziua în care fostul lider PSD a împlinit 58 de ani

„În seara asta, m-am îmbrăcat cu halatul tău, pentru că mi-am dorit să te simt cât mai aproape. Și Pinkie toarce lipită de el, sigur că și ei îi este dor de tine. Îmi lipsești atât de mult că nu pot descrie în cuvinte cât de tare mă doare sufletul, te iubesc și îmi doresc să ieși de acolo sănătos și cât mai curând, să vii înapoi acasă, la noi!”, a scris Irina Tănase, iubita fostului lider PSD.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în 27 mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

Mărturisirea tristă făcută de Carmen Dan după ce a vorbit cu fostul lider PSD de ziua acestuia

Și Carmen Dan a mărturisit, miercuri seară, că a vorbit la telefon cu Liviu Dragnea. Fostul ministru de interne a scris pe Facebook că a regăsit același „om puternic și semeț, pe care cei care îl hulesc astăzi și îi pronunță numele în șoaptă, nu mai pridideau să-l complimenteze”.

Dan spune că a vrut să facă gestul de a-l suna pe fostul lider PSD în închisoare pentru că și anul acesta, ca și în ultimii 20 de ani a ales să fie „aproape, atât cât s-a putut, de omul Liviu Dragnea, căruia i-am urat mulți ani cu sănătate, alături de cei dragi”.

„Am regăsit același om puternic și semeț, pe care cei care îl hulesc astăzi și îi pronunță numele în șoaptă, nu mai pridideau să-l complimenteze, mai ales în această zi”, a mai scris Carmen Dan.

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro