Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, mesaj de Ziua Culturii Naţionale: „Ce-ar fi fost dacă Eminescu ar fi mai zăbovit câțiva ani pe pământ?”

„Ce-ar fi fost dacă Eminescu ar fi mai zăbovit câțiva ani pe pământ? E o întrebare care ne tulbură când ne gândim la el, la Nicolae Labiș, la Porumbescu, la Magda Isanos și la câți alții… Credința generală este că ar fi fost cu siguranță mai bine sufletului românesc. Totuși, se pare că planul lui Dumnezeu pentru aleșii săi nu se măsoară în aritmetica anilor ci în intensitatea lor. Și în înmulțirea talanților.

Așadar, acei puțini ani ai Luceafărului i-au fost de ajuns să străbată veacurile iar ziua nașterii sale să fie aceeași cu Ziua Culturii Naționale.

Cultura este, pe de o parte, țesătura invizibilă ce ne ține pe toți la un loc, care ne face să tresăltam la fel, aici sau oriunde, la dangăt de colopot, la vers românesc sau la sunet de colind.

Cultura, ca expresie artistică, e tot ceea ce lucrează la această țesătură, prin dăruirea de către cei aleși, în aceleași acorduri ale sufletului, prin cântec, prin litere, prin transformarea materiei, a darurilor primite de Sus.

Pentru toate cele de mai sus și pentru multele ce reprezintă Cultura română, să-i urăm și să ne urăm,

La Mulți Ani!

PS Deseară, Ministerul Culturii împreună cu Opera Națională, cu Teatrul Național și cu Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău au pregătit un spectacol de gală. Vă rog urmăriți-l la TVR sau Radio Romania Cultural începând cu ora 19:00. Merită!”, se arată într-o postare a ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu.

#SarbatoareNațională
Ce-ar fi fost dacă Eminescu ar fi mai zăbovit câțiva ani pe pământ? E o întrebare care ne tulbură…

Publicată de Lucian N. Romascanu pe Sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro