Primul proces de denigrare electorală din țară! Candidatul PPU-SL la Primăria Deva cere daune de un milion de euro

 Tot în fața instanței vor răspunde editura si autorul unui articol care preiau informatii mincinoase si le transmite in spatiul public. Iar daunele cerute sunt de un milion de euro.

Candidatul PPU-SL la Primăria Deva, Petru Mărginean, a primit chiar de la primarie o notificare cu o sumă uriasa de plata. Documentul este semnat de primarul actual al Devei, iar informatiile au aparut intr-un ziar local care este distribuit in oras de membrii PNL.

Avocatul Daniel Ionaşcu spune ca numele lui Petru Mărginean apare abuziv in notificarea care are iz electoral.

Petru Mărginean declară ca actualul primar, Florin Oancea, invocă un contract pentru deșeuri din construcții care a fost semnat după plecarea sa din primărie. Prin autorizatia de construire, societățile care au realizat lucrările aveau și sarcina să transporte deșeurile direct catre rampa de gunoi.

„A existat o supărare, mai ales că nu am fost parte în acest proces. Știți foarte bine, din 2016, eu nu am mai fost primarul municipiului. În 2016, la sfârșitul anului, s-a semnat un contract cu această firmă. Nu sunt eu în măsură să constat, să verific, dacă s-a dus vreun deșeu din construcții, vreun moloz, o cantitate de moloz, la groapa de gunoi”, a declarat Petru Mărginean, candidatul PPU-SL la Primăria Deva.

Informatiile trecute in notificare care au fost preluate in ziarul distribuit de liberali vor ajunge in instanta. Ele vor constitui obiectul primului proces de denigrare electorala din tara.

„Particularitatea unui proces de calomnie în acest sens este dublată de faptul că interesul calomniei nu este…
Citeste continuarea articolului pe antena3.ro