Un crocodil uriaș a ieșit din râu și a pornit la plimbare pe străzile unui sat din statul indian Karnataka

Imensa reptilă a ieșit dintr-un râu aflat în apropierea localității.

Imaginile distribuite pe rețelele sociale arată cum crocodilul se deplasează lent pe stradă, în apropierea unei case.

Un câine pare că vrea să „abordeze” intrusul dar se răzgândește și se îndepărtează.

Crocodilul nu-i dă atenție și, după ce mai parcurge câțiva metri, se lasă pe burtă și deschide larg gura plină cu dinți ascuțiți.

Ramu Gouda, un oficial de la administrația pădurilor, a relatat că reptila a intrat în sat joi dimineața.

Un locuitor a dat alarma.

Pădurarii au ajuns la locul respectiv în câteva zeci de minute și au decis ca, în loc să captureze crocodilul, să încerce să-l dirijeze înapoi spre apă.

În cele din urmă, au reușit.

Locuitorii din Kogilban spun că este prima dată când sunt vizitați de un crocodil.

Sunt câteva motive pentru care crocodilii își părăsesc mediul favorit, apa.

„Atacă vitele doar dacă sunt lângă mal sau ies să facă o baie de soare, pentru că sunt vietăți cu sânge rece”, spune Ramu Gouda.

Oficialul spune că astfel de incidente sunt destul de rare, fiind semnalate doar două în ultimele șase luni. Totuși, astfel de întâlniri pot avea urmări tragice.

În decembrie 2020, un băiat de 10 ani care ducea vitele la păscut în districtul Raichur, a fost atacat și ucis de un crocodil pe malul râului Krishna. Victima era însoțită de alți șase copii.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro