Un medic neurolog, răpus de COVID-19 în SUA, a lăsat familiei o colecție de cartonașe sportive evaluată la 20 de milioane de dolari

Potrivit familiei, medicul neurolog a început să colecționeze la începutul anilor 1980, începând cu cartonașe din 1957 și 1959, când avea 10-12 ani.

Anii au trecut şi colecția medicului a ajuns să cuprindă peste 1.000 de cartonașe vintage și moderne de baseball, fotbal și hochei, multe dintre ele aflate într-o stare aproape perfectă, precum și alte obiecte, precum o minge de baseball semnată de Babe Ruth.

Colecția a fost autentificată și clasificată de cea mai mare companie de certificare a colecțiilor sportive din lume, Professional Sports Authenticator (PSA), potrivit CNN.

„Unul dintre cartonașele cu Babe Ruth din 1933 și ne așteptăm să bată recordul de 5,2 milioane de dolari, plătit până acum pe cel mai scump cartonaș”, a spus preşedintele unei case de licitaţii.

Potrivit acestuia, mai sunt scoase la licitaţie şi cartonașe cu Ty Cobb, Lou Gehrig, Honus Wagner și Ted Williams, un cartonaș de la debutul lui Mickey Mantle din 1952, care este estimat să se vândă cu peste 1 milion de dolari, precum și programe de meci World Series care datează din 1903.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro