Un mire a ajuns la spital cu coloana fracturată, după ce prietenii l-au aruncat şi nu l-au mai prins, în Băile Felix

Totul s-a întâmplat vineri seara la o sală de nunți din stațiunea Băile Felix, la scurt timp după dansul mirilor.

Liviu Filimon, în vârstă de 31 de ani, a fost luat de prieteni, chiar în mijlocul sălii, şi după ce l-au aruncat în sus nu l-au mai prins cum trebuie, acesta căzând pe spate.

Grav este că după incident nuntașii l-au luat de mâini şi picioare şi l-au așezat pe scaun, înrăutățindu-i şi mai mult starea.

Potrivit presei locale, pentru că mirele nu îşi mai simțea picioarele la faţa locului a fost chemată o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență din Oradea, urmând a fi supus mai multor investigații de specialitate.

Din primele informaţii, mirele ar fi suferit răni grave la două vertebre. Urmare acestui incident, tânărul a contactat un avocat şi se gândește să îi de în judecată pe cei care i-au stricat nunta şi i-au pus în pericol sănătatea şi viaţa.

 “Am luat legătura cu un avocat, însă mă gândesc pe mai departe ce voi face, a declarat tânărul sursei citate. 

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Mire băgat de prieteni în spital, cu coloana fracturată! L-au luat în brațe, l-au aruncat și nu l-au mai prins.
Bancul cu „l-au aruncat în sus de trei ori și l-au prins numai de două” nu mai este banc. Din păcate, la Băile Felix este realitate. Câțiva bărbați inconștienți i-au stricat nunta unui tânăr care, în plus, riscă și să rămână cu sechele pe viață.
Nunta a avut loc ieri seara, în stațiunea Băile Felix. Mirele a fost luat pe sus de prieteni, l-au aruncat, dar nu l-au mai prins. El se numește Liviu Filimon, are 31 de ani și a acordat o declarație site-ului www.bihorjust.ro:
“După circa 40 de minute de la dansul mirilor, în jurul orei 20:40, au venit să mă ia pe sus, dar nu m-au luat cum trebuie. M-au aruncat odată, pe urmă când m-au aruncat a doua oară, m-au scăpat și am căzut pe spate”.
Aceiasi sursa spune ca imediat după ce mirele a căzut, nuntașii l-au apucat de mâini și picioare, și l-au așezat pe scaun, lucru care, crede Liviu, l-ar fi afectat din punct de vedere medical: “Trebuia să nu mă fi mișcat când eram întins pe jos.”
A fost chemată de urgență o ambulanță care l-a transportat pe mirele rănit la Spitalul Județean de Urgență din Oradea. Acolo se află și acum, internat sub supravegherea medicilor, și urmează să fie supus mai multor investigații de specialitate. Se pare că a suferit răni grave la două vertebre, iar Liviu se teme de ce e mai grav. El spune că își poate mișca mâinile, dar nu și picioarele, fiind imobilizat la pat. Mai mult, susține că în seara în care a fost adus la spital nu își simțea piciorul drept, care și-a revenit ușor între timp.
Sursa: www.bihorjust.ro

Publicată de Reporter Neptun TV pe Sâmbătă, 18 septembrie 2021

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro