Victor Negrescu, PSD: ”România se află printre ultimele 4 state europene care au depus planul!”

”România se află printre ultimele 4 state europene care au depus planul și care vor avea planurile acceptate doar în toamnă. Alături de România se mai află Finlanda, Suedia și Estonia, țări cu o alocare mult mai mică și care au fost refractare la existența planului.

Aceasta este informația comunicată de reprezentanții Comisiei Europene membrilor Parlamentului European. 16 planuri au fost aprobate, în timp ce alte 4 planuri vor fi avizate până la finalul lunii iulie. O nouă dovadă a faptului că planurile puteau fi finalizate, dacă se muncea și nu se cerea prelungirea, în cursul acestei veri. Mai sunt trei țări care nu au depus planurile din cauza tensiunilor politice: Olanda, Bulgaria și Malta.

Consecințele acestei întârzieri sunt clare:

– România va începe implementarea PNRR mai târziu decât alte state europene, cu riscul de a nu putea cheltui banii până în august 2026;

– Țara noastră va avea dificultăți în a cheltui avansul de 13% pentru care nici până astăzi nu există un plan de implementare și riscă să fie cheltuiți pe hârtii, salarii și consultanți;

– Nu vom avea până la finalul anului un mecanism de implementare pe deplin funcțional;

În ceea ce privește ținta de mediu și cea de digital, planurile aprobate conțin alocări medii de 39% pentru mediu și 26% pentru digital. Doar guvernanții din România par că au aflat abia acum de aceste ținte stabilite deja de un an. Așa cum am semnalat de nenumărate ori public, țintele nu erau respectate în planul prezentat inițial de guvern”, scrie Victor Negrescu pe o rețea socială. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro