Viscol la munte. Instalaţia de teleschi din Sinaia este blocată

Vântul puternic, care în noaptea de vineri spre sâmbătă a suflat cu viteze de 145-150 de kilometri pe oră, dă este cap planurile turiştilor.

Sâmbătă, domeniul schiabil al staţiunii Sinaia a fost închis din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

„Vă rugăm să nu vă aventuraţi, nici măcar pe schi de tură! Vântul suflă cu putere, este transport de zăpadă şi vizibilitatea foarte scăzută”, au transmis turiştilor administratorii acestui domeniu, printr-un mesaj pe Facebook.

Gondola Sinaia, care urcă din staţiune până la Cota 1400 din Bucegi a pornit cu întârziere, sâmbătă, după ce la Cota 1400 a fost pană de curent din cauza furtunii. Astfel, instalaţia a fost pusă în funcţiune la ora la 10:10 şi funcţionează până la 17:00. 

La Cota 1000 sunt -4 grade, cer senin şi vânt moderat.

E cod galben de vânt puternic la munte

Până la ora 20:00, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali vântul va avea intensificări cu viteze de 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăşi 90-110 km/h, viscolind zăpada depusă.

În cea mai mare parte a Moldovei vor fi rafale de 55-65 km/h, iar pe arii restrânse 75-80 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi local şi în restul zonei de munte, în sud-estul şi centrul ţării, dar cu viteze mai mici, în general, între 45 şi 55 km/h. Rafale de peste 70-80 km/h se vor mai consemna şi în prima parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (15/16 ianuarie) în zona Carpaţilor Meridionali, dar vor diminua treptat în intensitate şi ca arie.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Citeste continuarea articolului pe antena3.ro