Încep lucrările de asfaltare în Târgu Jiu

Încep asfaltările în Târgu Jiu. Așadar, primele lucrări de reparații vor demara duminică seara la Pasarela Târgu Jiu. Este declarația făcută de Bogdan Bejinaru, viceprimarul municipiului Târgu Jiu. Acesta a mai anunțat că angajații Edilitara vor pregăti pasarela pentru asfaltare, vor fi reabilitate trotuarele și înlocuite bordurile.

”Începând cu duminică noaptea se va lucra pe pasarela de la Gârdu, începând cu ora 21:00 și până la ora 06:00 dimineața. Tot pe perioada de noapte, dacă temperatura ne va permite, vom turna și un strat de uzură pe toată suprafața. Am luat această decizie, deoarece din discuțiile pe care le-am avut cu membrii biroului tehnic, am zis că este nevoie de o cosmetizare. Nu sunt probleme în ceea ce privește structura de rezistență. Pe mandatul meu va lucra Edilitara”, a declarat Bogdan Bejinaru.

De asemenea, lucrări de asfaltare vor avea loc în perioada următoare, și în mai multe cartiere din Târgu Jiu. ”Săptămâna aceasta vom începe asfaltările în Cartierul Narcise. Tot în această săptămână vom termina Cartierul Argeș – Cerna și am început deja operațiunile de frezat și în Cartierul Siretului. De asemenea, vom intra cu lucrări și pe strada A .I Cuza, acolo unde ne dorim să amenajăm 40 de locuri de parcare”, a mai adăugat acesta.

#wpdevar_comment_2 span,#wpdevar_comment_2 iframe{width:100% !important;}


Citeste continuarea articolului pe bizmagazin.ro