Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță, joi seară, că organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante de director general pentru 20 de case de asigurări de sănătate.
Fostul președinte al României Traian Băsescu este de părere că, atâta timp cât Nicușor Dan a emis un punct de vedere pe Legea salarizării, afirmând că nu va promulga actul normativ dacă prevede scăderi de salarii, nu se va ajunge la un rezultat.
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, spune că aliații NATO au fost informați în legătură cu drona maritimă din Marea Neagră. Șefa MAE susține că, în urma discuțiilor dintre MApN și autoritățile ucrainene, s-a stabilit că obiectul încărcat cu exploziv nu aparține Ucrainei.
Președintele Camerunului, Paul Biya, s-a reîntors joi în țară, după ce a mai lungă ședere în străinătate de când a preluat puterea, în urmă cu mai bine de patru decenii, punând astfel capăt câtorva luni de speculații legate de sănătatea sa și de locul în care se află, scrie Reuters. Liderul de 93 de ani …
Nicușor Dan a semnat joi decretul pentru trecerea în rezervă a fostului șef IGSU Iamandi Jenică Dan-Paul. O instanță i-a revocat mandatul de inspector general în această primăvară, în urma anchetei pentru explozia blocului din Rahova.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, spune că Legea Salarizării este o discuție inutilă, atât la nivel național, cât și la nivel european. Fostul șef de stat a explicat că, în discuțiile cu Comisia Europeană, este dificil ca România să-și asume scăderea deficitului, odată cu adoptarea acestei legi.
Fostul președinte al României Traian Băsescu a criticat, joi seară, variantele de guvernare pe care le vehiculează liderii politici, explicând că nu îi este cunoscută, din Constituție, noțiunea de ”Guvern tranzitoriu”. ”Pur și simplu batjocoresc Constituția”, a afirmat Băsescu.
Potrivit Adevărul, Primăria Capitalei redeschide vineri, 21 august, circulația pe sensul Bulevardul Titulescu–Șoseaua Grozăvești al Pasajului Basarab, după reparațiile din ultimele luni. Lucrările se mută apoi pe sensul opus și ar urma să se încheie până la 6 septembrie, iar din 7 septembrie traficul va fi reluat integral. Intervențiile continuă până la finalul anului.
Fostul președinte al României Traian Băsescu este de părere că, atât timp cât Nicușor Dan a emis un punct de vedere pe Legea salarizării, afirmând că nu va promulga actul normativ dacă prevede scăderi de salarii, nu se va ajunge la un rezultat. „Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă, să li se ia responsabilitatea neîndeplinirii acestui jalon”, este de părere fostul președinte. În plus, acesta…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat a doua etapă a concursului pentru ocuparea a 20 de funcții de director general în cadrul caselor județene de asigurări de sănătate și la structura specială CAS AOPSNAJ. Potrivit comunicatului CNAS, candidații interesați de aceste poziții de conducere își pot depune dosarele de înscriere până pe […]