Are cel mic spirit de detectiv sau vrea să învețe regulile de siguranță? 🚨 Sâmbătă, 25 iulie, între orele 11:00 și 14:00, te așteptăm în piațeta X, VIVO! , pentru o aventură educativă pe cinste: Academia Micilor Polițiști!
Administrația Clujului continuă dezvoltarea proiectelor sociale pentru soluționarea problemelor din Pata Rât: 350 de locuințe vor fi achiziționate de pe piață. „Sunt convins că acest model va fi replicat ulterior de foarte multe primării din țară”, spune primarul Emil Boc.
Tribunalul de primă instanță din Bruxelles va judeca pe 28 iulie contestația depusă de Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) împotriva măsurii prin care au fost blocate sumele încasate prin intermediul Eurocontrol, la solicitarea companiei Pfizer. Până la pronunțarea unei decizii, plățile rămân indisponibilizate, iar operatorul de trafic aerian avertizează că mai dispune de resurse financiare doar pentru câteva săptămâni. O eventuală suspendare a activității ROMATSA ar putea…
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, cere intrarea STB în insolvență, susținând că operatorul de transport public se află într-un „faliment nedeclarat” încă din anul 2020. Edilul avertizează că datoriile și penalitățile acumulate de STB riscă să afecteze întregul buget al Bucureștiului, dar afirmă că intrarea în insolvență ar proteja transportul public și salariile șoferilor și vatmanilor.
Drumul național 1 este blocat, luni după-amiază, în zona orașului Comarnic și a localității Nistorești, din județul Prahova, din cauza acumulărilor de apă de pe șosea, în urma ploilor torențiale. Blocarea celui mai circulat drum din România are loc la o zi de la dezastrul produs în stațiunea Bușteni de o viitură care a măturat totul în cale, venită din abruptul Bucegilor.
Trei mesaje a trasmis luni BNR prin publicarea minutei discuțiilor din întâlnirea boardului din 8 iulie 2026. Banca Națională a României a decis să lase dobânda de referință neschimbată, la 6,50%. Practic, banii pe care băncile îi împrumută de la BNR (și, prin extensie, dobânzile la creditele și depozitele populației) rămân la fel ca înainte. …
Traficul rutier este restricționat, la această oră, pe DN1 (E60), în județul Prahova, din cauza acumulărilor importante de apă de pe carosabil. VIDEO la finalul textului. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, problemele au fost semnalate între kilometrii 99 și 100, pe raza localității Nistorești, precum și la kilometrul 107, în Comarnic. Apa acumulată îngreunează Articolul BREAKING NEWS. Trafic blocat pe DN1, la Nistorești și Comarnic, din cauza unei viituri…
34 de militari ai Batalionului 21 Vânători de Munte din Predeal desfășoară luni operațiuni de sprijin în Bușteni, după viitura provocată de ploile abundente. Intervenția a fost solicitată de primarul stațiunii, relatează Observator (Antena). Duminică s-au înregistrat peste 80 de litri de apă pe metrul pătrat; o femeie a fost dusă la spital, iar două persoane au fost salvate dintr-o mașină.
Secretarul de stat în Ministerul Mediului Raul Pop a afirmat, luni, la ședința CMSU, că le recomandă cetățenilor să acorde atenție avertizărilor emise de meteorologi și hidrologi, să respecte indicațiile autorităților și să evite deplasările sau camparea în apropierea râurilor și torenților.
Sorin Grindeanu a propus înființarea unei „comisii de criză” la nivelul Parlamentului pentru a elabora proiectele necesare „pentru deblocarea României”. Liderul PSD susține că, în acest moment, țara este neguvernată, iar instituțiile statului sunt „paralizate” din cauză că nu avem un Guvern cu puteri depline.