Cofondatorul startup-ului de AI Hugging Face, care a fost victima unui atac cibernetic după ce unele dintre cele mai avansate modele de AI ale OpenAI au început să acționeze necontrolat, a declarat joi că incidentul reprezintă un „semnal de alarmă” pentru industrie, relatează BBC. „Acesta va fi unul dintre cele mai frecvente tipuri de atacuri …
Uniunea Europeană nu a reușit să adopte al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Grecia s-a opus unor restricții care afectează industria sa de transport maritim. Negocierile continuă joi, în încercarea de a obține unanimitatea necesară. Uniunea Europeană nu a reușit să ajungă miercuri la un acord privind adoptarea celui de-al 21-lea pachet […]
Femeile din Uniunea Europeană câștigă, în medie, cu aproape 3.900 de euro mai puțin pe an decât bărbații. Sindicatele europene cer statelor membre să aplice rapid Directiva privind transparența salarială pentru a reduce diferențele de remunerare.
Furtunile au inundat localități din mai multe județe, în timp ce SUA au continuat loviturile asupra Iranului. Pe plan extern, sondajele din Ucraina și scumpirile din Iran atrag atenția.
Nava saudită „Encelia” a fost atacată în Marea Roșie. Membrii echipajului sunt în siguranțăO navă deținută de Arabia Saudită a fost atacată în timp ce naviga în Marea Roșie, provocând un incendiu în partea din față a navei, a raportat joi agenția de știri de stat saudită SPA, citând o sursă oficială... Mai mult ...
Prin Programul Național de Ocupare a Forței de Muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova a reușit, până la finele lunii iunie 2026, să găsească un loc de muncă pentru 2.158 de persoane. Peste jumătate dintre acestea provin din mediul rural, iar majoritatea au peste 45 de ani. Agenția Județeană pentru Ocuparea […]
Angajatorii din județul Iași au scos la concurs 1.417 locuri de muncă valabile în perioada 22-29 iulie, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Oferta este dominată de posturile pentru persoane cu studii medii, iar serviciile continuă să concentreze cea mai mare parte a recrutărilor. În schimb, locurile destinate absolvenților de facultate reprezintă mai puțin de 8% din total. Articolul Peste 1.400 de locuri de muncă disponibile la…
Schimbările climatice agravează seceta din acest an în Europa, în timp ce căldura extremă epuizează rezervele de apă, susțin oamenii de știință într-o analiză publicată joi, relatează AFP, potrivit News.ro.
RADOR RADIO ROMÂNIA (23 iulie) – Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, s-a întâlnit cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în marginea summitului ASEAN de la Manila, joi dimineață. Niciunul nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor privind dacă Rusia sprijină Iranul ajutând la identificarea trupelor americane ca ținte sau dacă Moscova intenționează să oprească […]
Europa arde la foc continuu! De o lună de zile, vestul continentului e brăzdat de linii de foc de neoprit. Ministerul român al Afacerilor Externe a emis și o avertizare de călătorie pentru conaționalii care călătoresc în Franța! Epuizați, pompierii încep să numere primele victime. După tragedia din Hexagon, un alt salvator și-a pierdut viața în lupta cu flăcările, în Sicilia.