În Buzău, cercetările din teren s-au încheiat, iar ancheta oficială privind drona militară doborâtă deasupra localității Padina a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Urmele misiunii de vineri încă sunt vizibile în două județe. Echipa Observator a refăcut filmul evenimentelor alături de doi martori-cheie. Doi ciobani care au urmărit atât zborul piloților români, cât și pe cel al italienilor care au ratat ținta. Tot ei…
Banca Centrală Europeană a lansat un sondaj prin care le cere cetățenilor din întreaga Uniune Europeană să își spună părerea despre viitoarele bancnote euro. După mai bine de 20 de ani, moneda europeană urmează să aibă un nou design, iar până în 21 septembrie puteți vota variantele preferate.
Marvel Studios s-a întors sâmbătă la Comic-Con din San Diego pentru a dezvălui o serie viitoare proiecte, precum „Ghost Rider”, cu Ryan Gosling în rolul principal și regizat de Shawn Levy, și „Black Panther 3”, scrie Reuters. Programat pentru lansare pe 15 decembrie 2028, „Black Panther 3” îl va avea pe David Jonsson în rolul …
Duminică, la Cluj-Napoca, cerul va fi în mare parte senin, iar temperaturile vor ajunge la 28 de grade Celsius. Minima nocturnă este estimată la 14 grade, după o dimineață cu aproximativ 15 grade. Precipitațiile sunt puțin probabile, iar vântul va sufla slab până la moderat, relatează Monitorul de Cluj.
Grupul farmaceutic american Eli Lilly a anunțat că încă două studii clinice de fază III cu medicamentul experimental împotriva obezității retatrutidă au atins obiectivele principale, iar compania intenționează să depună în primul trimestru al anului viitor cererea de autorizare la Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite.
Ultima etapă a Turului Franței, care se va încheia la Paris, va fi scurtată din cauza redistribuirii forțelor de securitate pentru combaterea incendiilor forestiere din apropierea orașului Bordeaux, au anunțat sâmbătă organizatorii și poliția.
Este record absolut de candidați anul acesta la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Pentru cele 1.947 de locuri scoase la concurs s-au înscris 6.916 candidați, cel mai mare număr din istoria recentă a universității. 1.291 de locuri sunt finanțate de la bugetul de stat și 656 sunt cu taxă. Cei mai […]
Crește tensiunea în România. Ieri dimineață, o altă dronă militară care a pătruns în spațiul aerian al țării noastre a fost doborâtă, în Delta Dunării. La manșa avionului F-16 s-a aflat același pilot care a reușit să țintească și aparatul de zbor fără pilot, de vineri. Surse Observator spun că ar fi încercat de două ori să doboare ținta. Au urmat operațiuni impresionante în zonă. Autoritățile caută bucăți din drona…
Ford Motor recheamă în service 565.691 de vehicule în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat un risc de deteriorare a cablajului electric din compartimentul motor, care poate provoca un scurtcircuit și, în anumite situații, un incendiu, transmite Reuters.