Politicianul rus Boris Nadejdin, care se opune războiului din Ucraina, a anunțat luni că a părăsit țara, la câteva săptămâni după ce Moscova l-a desemnat drept „agent străin” și i-a interzis să candideze la alegerile parlamentare, relatează AFP și Reuters.
Mai multe sate aproape părăsite din Munții Apuseni, Munții Poiana Ruscă și sudul Transilvaniei au început să prindă din nou viață după stabilirea unor familii tinere, multe dintre ele din comunitatea adventistă. Noii veniți caută să trăiască aproape de natură, fără să depindă de serviciile urbane.
Cu aproape doi ani înainte ca Ucraina să se confrunte cu o penurie critică de rachete Patriot, Kievul propusese Washingtonului un plan pentru producerea acestora sub licență. Oficialii ucraineni susțin că administrația americană a respins fără explicații solicitarea, iar consecințele acelei decizii se resimt astăzi, în contextul intensificării atacurilor rusești și al reducerii livrărilor de interceptoare, arată, într-o analiză, The Kyiv Independent.
Un bărbat a fost condamnat la aproape doi ani și jumătate de închisoare după ce și-a păstrat mama decedată într-un congelator și a încasat peste 78.000 de lire sterline (circa 81.000 de euro) din ajutoarele sociale ale acesteia.
Echipa bucureșteană FCSB a încheiat la egalitate luni seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu formația Farul Constanța, în ultimul meci al etapei a treia din Superligă.
Polonia a făcut apel, luni, împotriva hotărârii Tribunalului de primă instanță din Bruxelles care îi impunea să preia aproximativ 64 de milioane de doze de vaccin Covid-19 nedorite și să plătească companiei Pfizer circa 1,3 miliarde de euro. Varșovia a solicitat, de asemenea, judecătorilor să suspende executarea provizorie a hotărârii pe durata procesului în apel, …
Grădina de Vară Patria din Craiova va renaște sub forma unui centru cultural modern până în august 2027. Investiția de peste 26 de milioane de lei include scenă multifuncțională, cinematograf în aer liber, fântâni arteziene și diverse spații dedicate spectacolelor, concertelor și altor evenimente culturale. Proiectul, dedicat lui Tudor Gheorghe Proiectul, finanțat integral din bugetul […]
Operațiunea de detonare a unei stânci pentru creșterea debitului Dunării și asigurarea alimentării cu apă a Centralei Nucleare de la Cernavodă, desfășurată de autoritățile române luni, 3 august, a atras atenția presei internaționale.
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a afirmat, luni seară, că nu există o baghetă magică pentru a rezolva situația creșterii prețurilor la combustibili, dar statul ia măsuri pentru limitarea efectelor asupra populației. Legea adoptată săptămâna trecută în Parlament, care propune o acciză dinamică, așteaptă promulgarea.