Administrația Federală a Aviației (FAA) a dispus inspectarea a sute de avioane Boeing 737 Max pentru depistarea fisurilor în fuselajul aeronavei, avertizând că deteriorările nedetectate ar putea afecta integritatea structurală a acesteia, relatează CNN.
Operațiunile de scufundare a barjelor pentru a crește debitul Dunării spre Centrala de la Cernavodă, care urma să se desfășoare joi, au fost amânate pentru vineri, din motive de siguranță, anunță specialiștii de la Apele Române. Și mai grav este că Dunărea a atins ieri un nou minim istoric, și chiar dacă operațiunea ar reuși în cele din urmă, acesta ar fi un răgaz de puțin peste o săptămână.
Vineri, 7 august, se împlinesc 150 de ani de la nașterea Margarethei Geertruida Zelle, mai cunoscută drept Mata Hari, dansatoare exotică ajunsă celebră prin prisma acuzațiilor de spionaj care i-au fost aduse, și care i-au adus condamnarea la moarte. Despre ea s-a spus că și-ar fi folosit frumusețea seducătoare pentru a obține informații strategice de […]
Un judecător american din New Mexico a dispus, joi, ca Meta să plătească încă 567 de milioane de dolari pentru că nu a avertizat publicul cu privire la pericolele pe care platformele sale le reprezentau pentru copii.
Un băiețel în vârstă de trei ani este căutat după ce a plecat, joi seară, de la o stână din localitatea Corbu, județul Constanța, și nu s-a mai întors. Polițiștii le cer persoanelor care au informații despre el să sune la 112.
Președintele american Donald Trump a semnat joi două noi ordine executive prin care încearcă să restrângă acordarea cetățeniei americane prin naștere, relansând una dintre principalele sale teme din politica de imigrație, în pofida unei decizii recente a Curții Supreme care a declarat neconstituțion
Clasamentele privind salariul minim suferă modificări semnificative atunci când sunt ajustate la puterea de cumpărare în mai multe țări europene, la nivelul lunii iulie 2026. Inflația ridicată îi lovește cel mai tare pe angajații cu salariu minim în țările unde salariile sunt actualizate doar o dată pe an. Deși este printre țările UE cu cele mai mici salarii, România este pe locul 12 atunci când salariul minim este raportat la…
Declarația pozitivă despre trecerea României la euro a președintelui Nicușor Dan și reacția contrară a lui Călin Georgescu, au readus în prim plan tema tranziției la moneda europeană. Ce spun specialiștii. Într-un mesaj transmis marți seară, la trei zile după declarația președintelui Nicușor Dan cu privire la existența unui „acord politic pentru trecerea la euro”, …
Prin intervențiile hidrotehnice făcute în Delta Dunării încă din secolul 19, românii au redus debitul apei de pe brațul Chilia de la 60%, la 40% cât e în prezent. În schimb, am crescut debitul pe celelalte două brațe ale fluviului, susține directorul general al Institutului GeoEcoMar, Adrian Stănică, într-o discuție cu HotNews. Discuțiile despre scăderea …
Cum a ajuns România în situația paradoxală în care în timpul zilei, la orele prânzului, să producă și să exporte masiv electricitate, iar seara să importe aproape de maximum posibil și să ceară populației să-și reducă consumul? Datele Transelectrica analizate de HotNews în aceste zile indică un export de electricitate la orele prânzului de peste …