Incendiu de proporții la o pensiune din Cluj-Napoca. Focul i-a ars aproape 400 de metri pătrați din acoperiș. Incendiul s-a extins și la două clădiri din vecinătate. Până la această oră, pompierii au reușit să-l stingă, însă un ultim echipaj ține sub supraveghere locul.
O companie care ocolea sancțiunile internaționale și furniza Rusiei piese pentru fabricarea rachetelor și avioanelor de luptă, a fost descoperită în Austria. Compania falsifica documentele, iar piesele ajungeau în Rusia prin intermediul unei rețele de companii fantomă din mai multe țări.
Autoritatea britanică de reglementare a medicamentelor a autorizat luni Foundayo, pastila pentru slăbit dezvoltată de Eli Lilly, pentru controlul greutății și tratamentul diabetului de tip 2, Marea Britanie devenind prima țară din Europa care aprobă medicamentul, potrivit Reuters.
Potrivit Monitorul de Cluj, Clujul este vizat de o atenționare privind temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat. Marți, maximele pot ajunge la 34 de grade în Cluj-Napoca, iar în zonele avertizate se vor înregistra 33–37 de grade. Indicele temperatură-umezeală poate atinge local pragul critic de 80. În weekend sunt prognozate 29 de grade sâmbătă și 31 duminică.
Donald Trump ar fi fost evacuat în secret din Turcia printr-o operațiune de securitate neobișnuită, fiind transportat într-un cărucior folosit pentru catering și transferat la bordul unei aeronave militare.
Curtea de Apel București a desființat acuzațiile de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat, formulate de DIICOT împotriva lui Viorel Pașca și a familiei sale. Informația reiese din motivarea judecătorului care a decis că Viorel Pașca și membrii familiei sale trebuie cercetați în libertate, opinie contrară celuilalt magistrat de la Tribunalul București care a considerat că „există suspiciuni rezonabile” că aceștia sunt vinovați de infracțiunile de…
Românii au cheltuit mai mult pe produse de îngrijire și parfumuri în 2025 față de anul anterior și și-au schimbat parțial preferințele, de cele mai multe ori în ton cu tendințele globale, arată datele oficiale de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și specialiștii din piață, consultați de Mediafax.
Președintele Nicușor Dan a convocat marți după-amiaza, la Palatul Cotroceni, liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru o nouă rundă de discuții privind Legea salarizării, unul dintre jaloanele-cheie din PNRR. Întâlnirea are loc pe fondul protestelor sindicale și al controverselor privind impactul noilor reguli asupra veniturilor bugetarilor, în timp ce Administrația Prezidențială susține că proiectul […]
Într-un interviu pentru Agenda PubliTim, dr. Ioana Ciucă, medic pneumolog pediatru, explică ce este fibroza chistică, care sunt primele semne ale bolii și de ce diagnosticul precoce este esențial. Dr. Ciucă vorbește despre tratamentele disponibile în prezent, inclusiv terapiile inovatoare care au îmbunătățit semnificativ prognosticul pacienților, dar și despre provocările cu care se confruntă copiii și familiile lor, demontează cele mai răspândite mituri și transmite un mesaj părinților ai căror…
Meteorologii anunță că, în următoarele patru săptămâni, în majoritatea zonelor țării, temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei. De asemenea, ploile vor fi în general deficitare.