Producția și vânzările de hidrocarburi ale OMV Petrom aferente celui de-al doilea trimestru al anului au fost similare cu cele din aceeași perioadă a anului trecut, în vreme ce prețul realizat al țițeiului vândut a crescut puternic, conform rezultatelor operaționale preliminare publicate ieri de companie pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).
*Curtea de Apel București a respins recursul formulat de Transelectrica împotriva sentinței pronunțate în 23 decembrie de Tribunalul București *Decizia CAB poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte
*The Bucharest Court of Appeal rejected the appeal filed by Transelectrica against the sentence pronounced on December 23 by the Bucharest Tribunal *The CAB decision can be appealed to the High Court
Va câștiga Spania Cupa Mondială de fotbal din acest an? Este cu siguranță o favorită. Până la meciul din sferturile de finală cu Belgia este bine de știut că această economie sudică, printre cele mai mari din UE, dar nu și printre cele mai bogate, câștigă meciuri economice grele.
Compania de transport public STP Alba Iulia, care are curse și în localitățile adiacente municipiului reședință de județ și care are de recuperat de la autoritățile locale din Alba Iulia peste 3 milioane lei, anunță că mai are motorină pentru realizarea transportului în localitățile din jurul orașului până vineri seară. În municipiu, transportul public este suspendat de peste trei săptămâni.
Dobânzile la titlurile de stat scad de aproximativ două luni încet. Dacă în decmbrie anul trecut dobânzile riscau să crească la 7,5%, astăzi sunt la 6,75%. Piața o ia înaintea deciziilor agențiilor de rating și uitându-se strict pe cifre din macroeconomie arată că România nu poate intra în Junk, în ciuda crizei politice pe care o traversăm.
Platforma eLicitații ANAF, prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală vinde online bunurile confiscate și sechestrate, crește prețurile de adjudecare cu 17%, în medie, față de prețul de pornire, spune Mironel Panțuroiu, secretar general al ANAF, într-un interviu pentru Economica, acordat alături de Alex Lăpușan, CEO Zitec, compania care a dezvoltat platforma. Aceștia explică de ce a fost nevoie de un sistem construit de la zero, ce rezultate produce deja…
Noile restricții impuse de Uniunea Europeană privind finanțarea proiectelor care utilizează invertoare fabricate în China riscă să încetinească sau chiar să blocheze dezvoltarea energiei regenerabile în România și în alte state din Europa Centrală și de Est, avertizează companii și investitori din sector. Potrivit unei analize Wood Mackenzie, România se numără printre piețele care vor resimți cel mai puternic impact, relatează Reuters.