Premierul care va înțelege că viitorul acestei nații înseamnă măsuri dure, nepopulare și care caută onest, asiduu să obțină acceptabilitate socială, explicându-i nației neobosit, argumentat solid și fără să o amețească, făcând balet prin sloganuri electorale, că fără aceste măsuri vom risipi moștenirea pe care o lăsăm copiilor copiilor noștri, premierul care înțelege că e obligatoriu să unească nația aceasta a cărei țesătură socială se destramă continuu și tăcut, sub…
Când vorbim despre dezvoltarea unei economii, atenția se îndreaptă aproape automat către salarii, PIB, consum, investiții sau deficit. Sunt indicatori importanți, dar niciunul nu răspunde singur la întrebarea de ce unele societăți reușesc să-și consolideze prosperitatea de la o generație la alta. În spatele cifrelor de moment există un proces mai lent: formarea patrimoniului și extinderea capacității productive.
Ahmet Emre Buyukhanli, fondatorul și acționarul principal al Opus Land Development, compania care a dezvoltat proiectul imobiliar Cosmopolis, și Ozan Tuncer, CEO-ul și directorul financiar al Cosmopolis, au înființat un IFN care va desfășura operațiuni de leasing financiar.
Indicele BET a scăzut cu 6,7% în august, însă Bursa de Valori București păstrează primul loc european, cu un avans de 42,3% de la începutul anului și 67,4% în ultimele 12 luni, relatează Ziarul Financiar (ZF.ro). Ungaria urmează cu 33,1%, iar Polonia cu 31,3%. Conferința ZF Piața de Capital va aborda finanțarea companiilor prin bursă, pe 25 septembrie.
Compania norvegiană de tehnologie Remora Robotics, specializată în dezvoltarea de sisteme automatizate de curățare a țarcurilor utilizate de fermele de pești, a închis firma deținută în România, ieșind astfel de pe piață, la doar un an de la lansare și primele angajări efectuate, relevă date analizate de Profit.ro.
Brandul de încălțăminte Alura, lansat de Raluca Hăulică în 2020, produce genți, pantofi sport și ghete în Craiova și Ialomița și testează segmentul pantofilor cu toc. Aproximativ 90% din activitatea sa este susținută de furnizori locali, iar compania a ajuns la venituri de 4 milioane de lei în 2025, relatează Ziarul Financiar (ZF.ro).
Retailerul de lentile de contact și ochelari Videt, fondat de antreprenorul Alexandru Alecu, are în plan să își extindă rețeaua fizică de magazine de la 15 unități, în prezent, la 25-30 în următorii trei ani. Businessul s-a dezvoltat treptat, trecând de la o afacere exclusiv online la una omnichannel, în care online-ul este completat de offline.
Două investiții în turism, o pensiune cu spa în jud. Hunedoara, de 4,7 mil. lei, și dotarea unui complex de agrement cu karturi electrice în jud. Galați, de 2,9 mil. lei, au ajuns la final cu bani din Tranziție Justă.
România are condițiile pentru a dezvolta la scară mai mare culturi considerate până nu demult exotice, precum migdalul, smochinul sau goji, iar oportunitatea nu este doar pe piața locală.